X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Ce urmează după ce Autoritatea Aeronautică Civilă trece la finanțare de stat

28 feb. 2019,, 10:00   Societate
2085 0

Cabinetul de miniștri a aprobat ieri proiectul Hotărîrii Guvernului cu privire la organizarea şi funcționarea Autorității Aeronautice Civile.

Proiectul prevede modificări în sistemul de finanțare legate de trecerea de la autogestiune la finanțarea din bugetul de stat și atribuirea angajaților statutului de funcționari publici.

În cadrul Autorității Aeronautice Civile vor activa funcționari publici și alte categorii de personal, a căror activitate este reglementată de cadrul normativ în domeniul muncii și respectiv aceștia urmează a fi remunerați în condițiile legii din 2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.

Potrivit lui Chiril Gaburici, ministrul Economiei și Infrastructurii, directorul și directorul adjunct vor fi numiți în funcție publică și eliberați sau destituiți din funcție publică prin concurs, în condițiile legii, de către MEI.

Bugetul Autorității va fi elaborat, aprobat şi administrat în conformitate cu principiile, regulile şi procedurile stabilite de Legea finanțelor publice şi responsabilității bugetar-fiscale din 2014 și, respectiv, finanțarea activității se efectuează din veniturile colectate la bugetul de stat urmare a încasării plăților de supraveghere a menținerii condițiilor de certificare.


Proiectul respectiv este elaborat în scopul realizării angajamentelor Guvernului Republicii Moldova de a continua eficientizarea administrației publice pentru a oferi cetățenilor servicii la cel mai înalt nivel în conformitatea cu practicile democrațiilor europene.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?