X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Candidatura care ar putea ocupa locul șefului Procuraturii Anticorupție

2 mai. 2019,, 13:00   Societate
3002 1

După ce șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, și-a dat demisia, fotoliul de conducere s-a eliberat. Deși serviciul de presă al instituției nu ne-a putut spune cine va asigura interimatul, adjunctul lui Viorel Morari, Adriana Bețișor, ar putea să îndeplinească acest rol.

În august 2017, Adriana Bețișor, procurorul care a instrumentat unele dintre cele mai răsunătoare dosare, inclusiv cel al fostului premier Vladimir Filat, a fost avansată în funcție. Ea a fost numită șef adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție. Asta după ce fostul adjunct al lui Viorel Morari, Ștefan Șaptefrați, a devenit procuror-șef al municipiului Chișinău, scrie Agora.

Ulterior, în decembrie 2017, Adriana Bețișor a fost declarată cîștigătoarea concursului pentru ocuparea funcției de șef adjunct al Procuraturii Anticorupție. Ea i-a învins atunci pe ceilalți doi contracandidați ai săi, procurori care, la fel, au intrat în atenția publicului datorită dosarelor de rezonanță pe care le-au avut sau le au în gestiune. Vladislav Bobrov a gestionat dosarul lui Chiril Lucinschi, iar Dimitru Robu se ocupă de dosarul în care fostul primar de Chișinău Dorin Chirtoacă este acuzat de trafic de influență.

Potrivit legislației în vigoare, numirea unui nou șef la Procuratura Anticorupție se face prin ordinul Procurorului General, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Mandatul va fi de cinci ani. Aflarea în funcție nu poate depăși însă două mandate consecutive.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?