Candidații la funcția de procuror general vor răspunde la peste 300 de întrebări

Candidații la funcția de procuror general vor răspunde la peste 300 de întrebări

Pretendenții la fotoliul de procuror general vor fi evaluați psihologic.


Aceștia vor fi nevoiți să răspundă la peste 300 de întrebări, testare care va releva capacitățile manageriale ale acestora, dar și nivelul lor de integritate. AGORA a discutat cu experta în psihologie și membra comisiei de selecție, Tatiana Buianina, cea care va realiza portretele psihologice ale celor 16 candidați. „Să fie așa cum sunt”, le-a recomandat ea aspiranților la șefia Procuraturii.


„Psihologul va evalua doar prezența sau absența calităților personale necesare pentru ocuparea funcției. În anunț este stipulat că se așteaptă candidatul să fie o persoană independentă, integră, să aibă abilități manageriale. Aici nu e vorba de „eu cred” sau „mi se pare”. Aici e vorba de un instrument care a fost cercetat în peste 1.000 de studii, care a fost aplicat și se aplică în selecția profesională, a fost aplicat inclusiv în instituții militare și paramilitare. Deci, și-a dovedit eficiența acolo”, a menționat Tatiana Buianina.


Mai exact, testul cuprinde peste 300 de întrebări și va fi susținut la calculator. De fapt, candidații se vor autoevalua.


„Tot ce se constată în baza testului va fi verificat în cadrul interviului pentru a da la sfârșit o recomandare finală. Instrumentul arată acolo unde răspunsurile sunt aleatorii sau unde persoana încearcă să pară ceea ce nu este”, a spus experta în psihologie.


Prin urmare, recomandarea Tatianei Buianina pentru candidați este simplă: „Să fie așa cum sunt, fiindcă, la fel ca și societatea, ei sunt interesați ca cel mai bun să câștige”.


Cei 16 pretendenți la fotoliul de procuror general vor trece testarea psihologică pe 25 octombrie, la Biblioteca Municipală „B. P. Hașdeu”. Pe 28 și 29 octombrie urmează proba interviului, care se va desfășura la Ministerul Justiției.


Amintim că doritorii de a câștiga funcția de procuror general, potrivit noilor modificări legislative, trebuie să aibă o experiență profesională de cel puțin zece ani în domeniul dreptului, dintre care cel puțin cinci ani în funcția de procuror sau judecător, fie opt ani în funcție de avocat sau ofițer de urmărire penală. 


 


 


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load