Bugetarii riscă să rămînă fără salarii – declarație

Bugetarii riscă să rămînă fără salarii – declarație

Reforma salarială adoptată în decembrie 2018 a fost un proiect negîndit pînă la capăt, fără un studiu al impactului, fără negocieri cu structurile implicate nemijlocit în acest proces, declară consilierul președintelui în domeniul Educației, Corneliu Popovici.


Potrivit consilierului, deși legea prevede majorarea salariilor, Guvernul nu a alocat surse suplimentare pentru acoperirea acestui spor. În urma acestei reforme, afirmă el, Guvernul a impus instituțiilor educaționale condiții economico-financiare noi, îngrijorare exprimată și de Federația Sindicală a Educației și Științei din Republica Moldova (FSEȘ).


Funcționarul atenționează că aceste condițiile noi au provocat un șir de probleme:

  • apariția unor probleme la stabilirea salariului în condițiile alocării mijloacelor bugetare egale cu costul comenzii de stat;
  • asigurarea salarizării instituțiilor doar pentru 6-8 luni ale anului 2019;  
  • impunerea instituțiilor de învățămînt să-și reducă cheltuielile salariale ca urmare a apariției unor decalaje financiare apărute;
  • creșterea deficitului bugetar la capitolul fondul de salarizare, care constituie circa 120 milioane lei
  • apariția situației de incertitudine privind achitarea viitoarelor indemnizații de concediu

Anterior, reprezentanții Președinției, ai sindicatelor,  precum și ai mai multor colective de angajați au atenționat Guvernul asupra necesității înlăturării carențelor cuprinse în Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.


”Cu părere de rău, Guvernul nu a reacționat la aceste solicitări. În condițiile create, reiterăm necesitatea identificării soluțiilor pentru eliminarea discrepanței între alocațiile bugetare și prevederile Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar și a unui șir de Hotărîri de Guvern, precum și rectificarea Bugetului de Stat 2019, care să prevadă surse financiare necesare implementării reformei salariale demarate în decembrie 2018”, a conchis Corneliu Popovici.


Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar a intrat în vigoare la 1 decembrie 2018.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load