X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3994

Avocat: Dacă fiecare își făcea munca, Andrei Brăguță ar fi fost în viață

3 mar. 2018,, 14:52   Societate
3401 0

Cazul Brăguță a arătat cum tot sistemul de drept care a interacționat cu un cetățean a făcut scurtcircuit.

Au fost mai multe etape la care, dacă se intervenea și fiecare persoană își făcea lucrul cum trebuie, Andrei Brăguță ar fi fost acum în viață. Nimeni dintre funcționarii cu care acesta a interacționat nu și-a făcut munca cum trebuie, pentru că toți au acționat stereotipizat și neprofesionist.

Declarațiile au fost făcute de avocatul familiei, Vadim Vieru, de la Asociația Promo-LEX, într-un interviu pentru IPN, la jumătate de an de cînd tînărul de 32 de ani, cu probleme de sănătate mintală, a murit în custodia statului.

„Dacă procurorul nu ar fi cerut să fie arestat, dar ar fi solicitat internarea sa într-o instituție medicală psihiatrică sau dacă judecătorul ar fi respins demersul procurorului, pentru că evident era ilegal, sau dacă alți actori își făceau treaba așa cum trebuie, dacă ar fi fost plasat în izolator într-o celulă de unul singur, nu ar fi fost maltratat de alți deținuți etc., nu s-ar fi ajuns la un caz de deces în custodia statului. De la început pînă la sfîrșit a fost un scurtcircuit”, spune Vadim Vieru.

Potrivit avocatului, faptul că despre caz a ajuns să se discute la nivel internațional, în consecință Guvernului i s-a cerut să întreprindă acțiuni concrete pe anumite domenii. Aceasta este, probabil, cel mai bun rezultat obținut. Cu toate acestea, sînt anumite deficiențe, care în opinia avocaților creează impresia de superficialitate în activitatea unor subiecți responsabili. De exemplu, scurgerea de informații de la polițiști către mass-media, lucru care nu a fost investigat, chiar dacă au fost anunțate anchete de serviciu.

Vadim Vieru consideră că este necesar să fie elaborate protocoale, astfel ca polițiștii, procurorii să cunoască cum trebuie să se comporte și ce acțiuni legale să întreprindă în raport cu persoanele suspectate de boli mintale etc. La fel, avocatul familiei spune că se va insista în continuare să nu mai existe două sisteme medicale paralele: unul general, gestionat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, și altul în sistemul penitenciar, gestionat de Ministerul Justiției, în care standardele de calitate sînt foarte diferite. Serviciile medicale din cadrul instituțiilor penitenciare sau izolatoarelor de detenție provizorie ar trebui să se regăsească sub egida Ministerului Sănătății, Muncii, Familiei și Protecției Sociale. „Nu în ultimul rînd, practica aplicării ilegale și abuzive a arestului trebuie stopată” a conchis avocatul Vadim Vieru.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?