COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Autorizația ETIAS va deveni obligatorie pentru moldovenii care călătoresc în zona Schengen

Autorizația ETIAS va deveni obligatorie pentru moldovenii care călătoresc în zona Schengen

Începînd cu ianuarie 2021, turiștii din Republica Moldova vor trebui să aibă un permis de călătorie - autorizația ETIAS - la prima intrare în zona Schengen. Comisia Europeană ne asigură prin intermediul unui infografic că, pentru marea majoritate a solicitanților, obținerea autorizației va dura în jur de 10 minute – timpul necesar pentru completarea unui chestionar online pe care solicitanții vor trebui să-l expedieze autorităților.

Cum rămîne cu regimul fără vize?

Potrivit surselor oficiale, autorizația ETIAS nu este o viză, iar noul sistem nu vine să înlocuiască acordul de liberalizare a vizelor. Acesta rămîne în vigoare, ETIAS fiind doar o măsură de securitate creată ca să protejeze Uniunea Europeană de persoanele care ar putea reprezinta un risc la adresa securității statelor membre.


Ce înseamnă ETIAS?

ETIAS este un sistem digital de verificare a datelor elaborat de Comisia Europeană ca răspuns la atentatele teroriste din ultima perioadă, pe de o parte, și creșterea fluxurilor de migranți legat de criza refugiaților, pe de alta parte. La modul practic, după punerea în aplicare a noului sistem, cetățenii din Republica Moldova și alte 61 de state cu care UE a semnat acorduri de liberalizarea vizelor vor trebui să completeze un formular online pentru a primi autorizația ETIAS ce le va permite să călătorească în Uniunea Europeană. Se prevede că durata de valabilitate a autorizației va fi de 3 ani.

Cum voi putea să obțin autorizația de călătorie ETIAS?

Autoritățile europene vor pune la dispoziția solicitanților un formular electronic pe care va trebui să-l completați cu următoarele date personale:

  • Date biometrice (numele, prenumele, numele la naștere, ziua și locul nașterii)
  • Cetățenia
  • Adresa
  • Email și numărul de telefon
  • Studiile și experiența profesională, locul de muncă
  • Țara prin care doriți să intrați în zona Schengen

În afara de acestea, veți răspunde online la întrebări privind starea de sănătate, antecedente penale și călătoriile Dvs din trecut.

Completarea formularului ar urma să dureze în jur de 10 minute.

Care sînt documentele de care am nevoie?
Singurul document necesar este pașaportul biometric valabil.

Cine are nevoie de autorizația ETIAS?

Cetățenii țărilor cu care Uniunea Europeană a semnat acorduri privind liberalizarea regimului de vize.

Cît mă va costa?

Uniunea Europeană va percepe o taxă de €7 pentru examinarea fiecărei solicitări. Cererile persoanelor care nu au împlinit 18 ani vor fi procesate gratuit. Achitarea se va face online, folosind un card bancar, imediat după completarea solicitării.

Mai multe detalii despre procedura de aprobare sau respingere a solicitării unei autorizații ETIAS găsiți în acest articol.

Dacă aveți întrebări cu privire la autorizația ETIAS și alte lucruri pe care trebuie să le cunoașteți atunci cînd planificați o călătorie în țările Zonei Schengen, accesați platforma migratiesigura.md sau sunați la Linia Fierbinte pentru Migrație Sigură și anti-trafic 0 800 77777.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load