Autorii alertelor false cu bombă din Chișinău au fost reținuți

Autorii alertelor false cu bombă din Chișinău au fost reținuți

Poliția Capitalei a identificat și reținut suspecții în cazul alertelor cu bombă


Ofiţerii de investigaţii ai Direcției de Poliție a mun. Chișinău  au identificat și reținut doi  bărbați cu vîrstele de 43 ani și 53 ani, locuitori a capitalei, care pe parcursul lunilor ianuarie-februarie au efectuat apeluri la serviciul unic 112 și anunțau despre prezenţa unui obiect explozibil în incinta unui casino din sectorul Botanica.


Forțele de ordine au stabilit complicitatea lor în 8 cazuri la casinoul din sec. Botanica și un caz la restaurantul din sec. Ciocana. Totodată, polițiștii au stabilit că individul în vîrstă de 53 ani, era organizatorul alertelor cu bombă unde, cu ajutorul unui dispozitiv, înregistra comunicarea mincinoasă, iar al doilea suspect efectua apelurile la serviciul 112. La domiciliile și în automobilele suspecților polițiștii au depistat mai multe cartele SIM, telefonul mobil și dispozitivul pe care era înregistrată comunicarea mincinoasă.


Suspecții și-au recunoscut vina comunicînd forțelor de ordine că, fiind jucători de o perioadă lungă de timp, li s-a pus interdicția de a vizita casinoul, din acest motiv au recurs la acest gest. Este de menționat că indivizii anterior au fost judecați pentru omor, furturi și escrocherie.


Organizatorul a fost reținut pentru 72 de ore, iar complicele acestuia este cercetat în stare de libertate. Cei doi sînt acuzați de „comunicarea mincinoasă cu bună ştiinţă despre actul de terorism” și „huliganism”. Legislaţia în vigoare prevede amendă în mărime de pînă la 52 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 3 ani.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load