COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Autoizolarea la revenire în țară: (ne)respectare, control și amenzi

Autoizolarea la revenire în țară: (ne)respectare, control și amenzi

Potrivit hotărîrii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, toți moldovenii care revin acasă în perioada stării de urgență sînt obligați să respecte regimul de autoizolare (14 zile), în caz contrar acesta riscă o amendă sau chiar dosar penal.

Cu toate acestea, nu este clar mecanismul de control a respectării acestui regim impus de autoritățile de la Chișinău. Potrivit unor mărturii a moldovenilor reveniți acasă, cel puțin în capitală oamenii nu sînt sunați măcar o dată în aceste 14 zile pentru a fi întrebați care este starea lor de sănătate și dacă respectă sau nu carantina.

Potrivit unei femei revenite recent din Germania, pe parcursul celor 14 zile a tot așteptat să fie sunată de medicul de familie sau polițistul de sector, însă fără rezultate.


”Stau în sectorul Ciocana al capitalei, iar pe perioada autoizolării nici medicul de familie, nici polițistul de sector nu a sunat să întrebe dacă respect sau nu regimul de autoizolare”, ne-a scris femeia.

Pe de altă parte, un alt cetățean care a revenit recent din Italia și este domiciliat în sectorul Botanica al capitalei, spune că era zilnic telefonat de medicul de familie care monitoriza termometria corpului în toată această perioadă.

Cu toate acestea, cît de respectat este regimul de autoizolare de oamenii revenit în țară ține de fiecare în parte. Atîta timp cît autoritățile nu verifică oamenii reveniți din alte țării pot merge la magazin sau circula prin localitate fără a fi opriți de nimeni, sau poate doar de vecinii vigilenți care vin cu un denunț în acest sens către autorități.

Pe de altă parte, la celălalt capă stă și problema familiilor care deși potrivit legislației trebuie să stea izolați la revenire în țară, nu au dreptul să meargă la magazin după produse alimentare și atunci apare întrebare cum să supraviețuiască în această perioadă, dacă nu au nici rude care să le aducă alimente iar autoritățile nu vin cu soluții în acest sens.

De menționat că deși Curtea Constituțională a anulat aplicarea amenzilor pentru încălcarea restricțiilor pe perioada regimului de urgență, amenzile pentru nerespectarea regimului de autoizolare a rămas în vigoare. Astfel, o persoană care a revenit în țară și a încălcat regimul de autoizolare riscă o amendă în mărime de 22 500 lei.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load