Au trei copii acasă, iar Domnul le-a dăruit și tripleți

Au trei copii acasă, iar Domnul le-a dăruit și tripleți

Au acasă trei fete de vîrste diferite, dar și-au dorit și un băiat.

Într-un sfîrșit, acesta a venit pe lume, dar nu singur, ci cu încă două surori. Este povestea unei familii din Mingir care, de cîteva zile, sînt și părinți de tripleți. Micuții au fost concepuți prin metoda în vitro, iar pentru a-i aduce pe lume mama a suportat o operație de cezariană.


„Prima este Cristina, ea prima avenit pe lume, al doilea Andrieș și a treia Ariana. Scumpul tatei, aurașul lui tata, comoara, frumusețea lui tata”


Așa își dezmiardă Andrei fiul mult-așteptat care nu doar că i-a moștenit numele, ci urmează să îi preia și pasiunea: cea de pescar. Micuțul Andrieș a venit pe lume acum 3 zile, împreună cu surorile sale: Cristina- cea mai mare- și Ariana – mezina. Părinții, deși au încă trei fete acasă, au vrut foarte mult să aibă și un băiat în familie. Așa că au decis să recurgă la fertilizare in vitro. Vestea că vor avea trei copii nu i-a speriat deloc.


„În partea stîngă a fost Ariana care s-a născut cea mai mare, în partea dreaptă a fost Andrieș și jos Cristina. Mă așezam pe partea stîngă și nu-mi dădeau voie, se mișcau așa,” a spus Cristina Cireș, mama.


„Sunt foarte mulțumit, foarte bucuros. Dumnezeu mi-a dat așa minune,” a mărturisit Andrei Cireș, tata.


Tripleții au fost aduși pe lume prin cezariană. Pe parcursul sarcinii Cristina a stat mai mult la pat, suportînd chiar și cîteva operații. Femeia a fost asistată de mai mulți medici de la spitalul municipal nr 1, în special de directorul instituției, Iurie Dondiuc.


„Acești copilași sînt în afara oricărui risc. Prognoza este una bună, dar necesită încă îngrijire în condiții speciale,” a declarat Iurie Dondiuc, director spitalul municipal nr.1.


Familia abia așteaptă să-și ducă odraslele acasă și spune că va face totul pentru ca cei șase copii ai lor să nu ducă lipsă de nimic.


„Așa, pe unde mai greu, pe unde mai ușor. Dar e interesant, e frumos. Eu sînt fericită,” a adăugat mama copiilor.


„Știți cum? Este o vorbă din bătrîni? Unde mănîncă unul, vor mînca și șase. Tata, desigur, voia să aibă și un urmaș,” a spus tatăl.


Acesta este al doilea caz de tripleți aduși pe lume la spitalul municipal nr 1 de la începutul anului 2018.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load