COVID-19 în MOLDOVA

Apar noi detalii în cazul băieților bătuți lîngă Catedrală

Apar noi detalii în cazul băieților bătuți lîngă Catedrală

Unul dintre cei doi tineri, care au fost bătuți joi seară în parcul Catedralei, a fost astăzi amenințat.

Anton a prezentat mesajele pe care le-a primit pe o rețea socială de la un cunoscut al agresorilor și a povestit într-o intervenție telefonică la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8 de ce au fost atacați de acel grup de tineri care i-au bătut crunt.

„Pentru aceste cuvinte vei răspunde. O să fie și Anton pe lîngă prietenul său. Bagă seama cu cine vorbești. O să dăm ochii”, acestea au fost amenințările pe care le-a primit tînărul pe Instagram.


Anton a declarat că aceste cuvinte au fost scrise de un „tînăr care crede că banii fac totul”. „Din toate neplăcerile este scos de tatăl său”, a spus băiatul, care nu știe cu exactitate cine este bărbatul – om de afaceri sau vreun funcționar. „Am încercat să aflu detalii, dar nu am găsit nimic. Dar mulți mi-au spus că tatăl său îl scoate din toate”, a adăugat Anton.

În studioul emisiunii „Cutia Neagră” a fost prezent și Nicolae Crăciun, tatăl celui de-al doilea tînăr care a fost internat în spital în stare gravă după bătaia din parc. Bărbatul a povestit ce acțiuni a întreprins și ce a reușit să afle de la polițiști în seara în care a fost bătut fiul său.

Astăzi, Anton a fost la Poliție și a participat la „audieri de recunoaștere”. Acesta l-a recunoscut pe unul dintre agresori, în vîrstă de 33 de ani, care ar fi început bătaia din parc.

Potrivit Poliției, din grupul de agresori au făcut parte și doi minori. Deocamdată, este pornită o anchetă penală pentru huliganism, dar faptele ar putea fi recalificate după ce va fi gata expertiza medico-legală, care va stabili gravitatea leziunilor corporale cauzate celor doi tineri bătuți.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load