ANSA confirmă încălcări în livrările de pește congelat

ANSA confirmă încălcări în livrările de pește congelat

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a identificat un şir de încălcări în ceea ce ţine de asigurarea instituţiilor sociale cu produse alimentare, în special cu peşte congelat.


Acestea au fost examinate joi, 24 octombrie, la o şedinţă organizată de ANSA, cu participarea reprezentanţilor autorităţilor responsabile de proces, precum şi a agenţilor economici importatori.


Ca urmare a controalelor Agenţiei, au fost constatate încălcări atît din partea furnizorilor, cît şi din partea administratorilor instituţiilor sau persoanelor responsabile de recepţionarea produselor alimentare folosite ulterior  în alimentaţie. Potrivit specialiştilor ANSA, în mare parte, aceste încălcări ţin de livrarea produselor alimentare fără acte de provenienţă, cu etichetă incompletă, cu modificarea indicilor organoleptici (culoare, miros) şi cantitatea de apă în produs mai mare decît norma admisibilă, prezenţa produselor alimentare cu termenul expirat, precum şi prezenţa peştelui congelat afectat de paraziţi.


“În total, în urma a 633 de controale desfăşurate în perioada 11-22 octombrie, inspectorii subdiviziunilor teritoriale pentru siguranţa alimentelor au depistat peste 250 de kilograme de peşte şi circa 150 kg de alte produse neconforme, peste o sută de ouă cu termen de valabilitate expirat. Ca urmare, au fost aplicate măsurile necesare, încadrate în prevederile legale, însă asta nu înseamnă că problema produselor neconforme a dispărut”, a informat conducerea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.


ANSA a intensificat controalele în instituţiile publice după ce, la începutul lunii curente, prim-ministrul Maia Sandu a anunțat că în ultima perioadă în Republica Moldova au fost introduse 73 de loturi de pește neconform. Deși produsele urmau a fi nimicite, acestea au ajuns în piețele din țara noastră și chiar livrate în școli, spitale și penitenciare.


Neconformitățile au fost depistate după ce Corpul de control al Premierului, în colaborare cu poliția, a inițiat verificări la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și la Centrul republican de diagnostică veterinară. În rezultatul acestora, s-a stabilit că din totalul celor 124 de loturi de pește importate în Republica Moldova în perioada 20 august – 4 octombrie, 73 au avut rezultate negative la laborator, în special este vorba de pește infestat.


La şedinţa de astăzi organizată de ANSA, importatorii de produse alimentare, în special de peşte congelat, au relevat că acest produs nu poate fi verificat plenar în privinţa prezenţei paraziţilor, deoarece practic tot peştele de mare sau ocean este infestat şi procesul nu poate fi monitorizat.


În acelaşi timp, specialiştii laboratoarelor de resort afirmă că trebuie să fie anumite normative ce ar permite consumul acestor produse, fără pericol pentru sănătatea omului, însă acest detaliu este neclar în situaţia creată.


Prezent la întrunire, Alexandru Dubalari, secretar de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM), a relevat că problema alimentaţiei în instituţiile publice, mai ales asigurarea cu peşte, este foarte serioasă, ajungînd să fie examinată la nivel de Guvern. “Se vor implica toate autorităţile care au putere de decizie în soluţionarea acestei chestiuni şi vom cere responsabilitate maximă şi de la agenţii economici care se ocupă de import şi plasare pe piaţă. S-a ajuns că prioritar este banul, deşi în primul rînd trebuie schimbată atitudinea”, a declarat oficialul de la MADRM.  


La rîndul său, Ela Malai, director general interimar al ANSA, a cerut părţilor implicate să se mobilizeze şi să caute soluţii pentru a reveni la normalitate în această stare de lucruri. “În această şedinţă toţi au avut posibilitate să-şi expună punctul de vedere şi de aceste opinii se va ţine cont. Aşteptăm normative exacte pentru calitatea peştelui, vom revizui, de asemenea, metoda de prelevare a probelor, o să informăm consumatorii, precum şi agenţii economici, aşa cum cere legislaţia, despre eliberarea certificatelor de calitate. Este important să nu fie căutaţi vinovaţii în această situaţie, ci de conjugat eforturile, astfel încît în instituţii de învăţămînt, spitale, aziluri, depozite şi pieţe alimentare etc. să ajungă doar produse alimentare care nu prezintă pericol pentru viaţă şi sănătate”, a punctat şeful ANSA.


Conform medicilor-epidemiologi, unii helminți de pește pot reprezenta un pericol real pentru sănătate și, în unele cazuri, chiar și pentru viața umană. Aceştia pot să se conțină în peștele de rîu și de mare. Deosebit de periculoase sînt nematodele din familia Anisakidae. Pentru a nu ajunge în situații neplăcute, specialiştii propun cîteva reguli ce trebuie respectate: de a evita gustarea peștelui crud sau a celui tocat în timpul preparării; de a prelucra termic peștele nu mai puțin de 30 de minute; înainte de preparare, peștele mare trebuie să fie porționat în bucăți mici; peștele trebuie să fie marinat în sare, pe o perioadă de la cinci zile pînă la două săptămîni, în funcție de concentraţia soluţiei saline.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load