X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Ambasadorul, reprezentantul permanent pe lîngă oficiul ONU la Geneva al RM, rechemat

29 apr. 2020,, 16:30   Societate
2502 0

Oxana Domenti a fost rechemată din funcția de ambasador, reprezentant permanent pe lîngă oficiul ONU la Geneva și prin cumul în Confederaţia Elveţiană.

O hotărîre în acest sens a fost aprobată miercuri, 29 aprilie, la ședința Guvernului, transmite IPN.

Potrivit prevederilor legale, ambasadorii sînt numiţi şi rechemați din funcţie de către preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Guvernului.

La mijlocul lunii februarie, executivul aprobase o hotărîre prin care au fost rechemați șase ambasadori. Este vorba despre Mihai Gribincea, ambasador în Romînia și prin cumul în Muntenegru și Republica Serbia; Vitalie Rusu, ambasador în Republica Cehă și prin cumul pe lîngă Sfîntul Scaun;Victor Osipov, ambasadorul în Austria și prin cumul în Slovacia, reprezentant permanent al Moldovei pe lîngă OSCE și reprezentant pe lîngă Biroul Națiunilor Unite de la Viena; Veaceslav Dobîndă, ambasador în Regatul Suediei și prin cumul în Finlanda, Regatul Norvegiei și Republica Islanda; Denis Jelimalai din funcția de ambasador în China și Ștefan Gorda, ambasador în Bulgaria, prin cumul în Macedonia de Nord și Albania.

Într-un răspuns pentru IPN, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene menționează că, prin decretele șefului statului din 26 februarie, au fost rechemați din funcțiile de ambasador Vitalie Rusu și Ștefan Gorda. Ambii, începînd cu data de 31 martie, au fost transferați în funcții în cadrul aparatului central al MAEIE.


În privința celorlalți ambasadori decretele nu au fost semnate.

În ședința de miercuri, 29 aprilie, a Guvernului, a fost aprobată eliberarea lui Artiom Jucov din funcția de director general al Agenției Naționale Antidoping.

În funtea instituției a fost numit Victor Zubcu, pe un termen de patru ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?