Agenţii economici nu vor mai putea obţine terenuri pentru construcţii în spaţiile verzi

Agenţii economici nu vor mai putea obţine terenuri pentru construcţii în spaţiile verzi

Agenţii economici nu vor mai putea obţine terenuri pentru construcţia şi amplasarea în spaţiile verzi proprietate publică a obiectivelor pentru activităţi economice (întreprinderi ale alimentaţiei publice, chioşcuri, pavilioane).

În Parlament a fost înregistrată o inițiativă prin care se propune exluderea sintagmelor care permiteau acest lucru  din Legea cu privire la spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale.

Potrivit modificărilor propuse agenţii economici vor putea obține terenuri pentru construcţia şi amplasarea în spaţiile verzi proprietate publică doar a obiectivelor pentru activităţi sociale compatibile cu destinaţia spaţiilor verzi (terenuri pentru sport, jocuri şi odihnă, obiective cu caracter cultural şi artistic). Pentru aceasta, ei trebuie să solicite acordul autorităţilor administraţiei publice locale şi al autorităţii centrale pentru mediu. Locul de amplasare a obiectivelor, suprafaţa terenurilor şi condiţiile de desfăşurare a activităţii ulterioare se determină în baza documentaţiei de urbanism şi amenajare a teritoriului, aprobate în modul stabilit.

Autorii modificărilor susțin că proiectul este necesar pentru blocarea haosului din zonele verzi ale localităților, precum și blocarea schemelor de pierdere a proprietății publice din zonele verzi.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load