Ababii: "Eu nu voi permite eliminarea limbii ruse din sistemul de învățămînt"

Ababii: "Eu nu voi permite eliminarea limbii ruse din sistemul de învățămînt"

Eu nu voi permite eliminarea limbii ruse din sistemul de învățămînt.


Despre acest lucru a declarat rectorul Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF), Ion Ababii într-un interviu exclusiv acordat ”KP”, transmite Noi.md.


El a menționat că universitatea pe care o conduce a fost fondată în baza Insitutului de Medicină din Leningrad. După război, la Chișinău a sosit un grup mare de specialiști de înaltă calificare, care au pus bazele învățămîntului medical în Moldova.


"Noi păstrăm cu grijă multe tradiții în procesul de învățămînt, stabilite în acea perioadă deja îndepărtată de Vasile Cuprianov, Anatolie Zubcov și alți pedagogi minunați. Numele unor profesori ruși, împreună cu numele unor astfel de oameni de știință renumiți precum Nicolae și Vasile Anestiade, Toma Ciorbă și Natalia Gheorghiu, sînt imortalizați pe aleea medicilor-savanți iluștri pe care am creat-o. Cele 38 de busturi minunate de bronz instalate în scuarul din fața Complexului socio-cultural al universității au devenit una dintre cărțile de vizită ale universității noastre", a spus Ion Ababii.


Rectorul USMF a menționat că la Chișinău trăiește unul dintre profesorii săi preferați, Natalia Vasilievna Cherdivarenco. Tatăl ei a făcut parte din primul corp profesoral din Leningrad.


"Mai tîrziu, după absolvirea universității noastre, Natalia Vasilievna a rămas și ea să predea aici. În viața meaea a avut un rol special. Adevărul este că am intrat la universitate, fără a cunoaște limba rusă, iar atunci nu existau grupe moldovenești. La început, m-am pierdut - ce să fac? Am început să învăț cu sîrguință toți termenii în latină. Auzind despre asta, Natalia Vasilievna s-a consultat cu șeful catedrei, Boris Zinovievici Perlin, care, de asemenea, a venit din Leningrad. Verdictul a fost următorul: baiatul este sîrguincios, lăsați-l să învețe! Iar peste cîțiva ani, vorbeam excelent în limba rusă. Vorbesc despre acest lucru în detaliu, pentru că acum unele "capete fierbinți" doresc să forțeze rezolvarea problemelor lingvistice, sînt gata să înlăture rusa din sistemul de învățămînt. Eu nu permit acest lucru, îmi amintesc cum au procedat odată învățătorii mei în mod înțelept, într-o manieră părintească", a subliniat Ion Ababii.


El a remarcat faptul că astăzi la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie N. Testemițanu se predă în 4 limbi: rusă, de stat, franceză și engleză.
"S-a întîmplat așa deoarece aici învață studenții din mai mult de 30 de țări. În fiecare catedră sînt cîte 5-6 profesori care vorbesc limbi străine: predau, scriu articole, raportează la conferințe și seminarii internaționale care se desfășoară în mod regulat în cadrul universității. Știi, este neplăcut cînd peste hotare Moldova este asociată numai cu vinurile și coniacurile noastre, deoarece noi pregătim și medici minunați pentru multe țări. De exemplu, în India, în statul Kerala, am văzut cu ochii mei cererea extraordinară pentru specialiștii pe care noi i-am instruit", a spus Ion Ababii.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load