Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

366 de ani de la înscăunarea lui Gheorghe Ștefan

13 apr. 2019,, 15:33   Societate
2390 0

Astăzi se împlinesc 366 de ani de la înscăunarea lui Gheorghe Ștefan pe tronul Moldovei.

Gheorghe Ștefan a avut două domnii în Moldova: 13 aprilie 1653– mai 1653 și 16 iulie 1653–13 martie 1658. Gheorghe Ștefan, numit și Burduja a fost fiul lui Dumitrașcu Ceaur, dintr-o veche şi avută familie de boieri moldoveni. În domnia lui Vasile Lupu a ocupat dregătoria de logofăt fiind șef al cancelariei domnești, însă a uneltit împotriva domnitorului. Aflat în 1648 la curtea principelui Transilvaniei într-o misiune diplomatică, el “mai multe adăogea spre vrajbă, şi în locul trebilor stăpînu-său, în solii au aşedzat treaba sa spre domnie”, scrie Grigore Ureche.

Logofătul Gheorghe Ștefan este îndemnat să se răscoale de rivalul lui Vasile Lupu, Matei Basarab al Valahiei. Beneficiind de ajutor extern, îl alungă pe Lupu la cazaci, dar acesta se reîntoarce și îl infrînge la Popricani pe fostul său logofăt care-l trădase. Dorind să se răzbune pe Matei Basarab, Lupu îl urmărește pe Gheorghe Ștefan și în Muntenia, însă este învins în bătălia de la Finta, fiind astfel nevoit să fugă din nou, pierzînd tronul definitiv. Vasile Lupu se refugiază la tătari și de acolo la Constantinopol.

Continuarea citiți pe moldovenii.md

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?