Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

20 de persoane, infectate cu COVID în urma unei petreceri

24 aug. 2020,, 10:22   Societate
3021 0

În localitatea Grozești din raionul Nisporeni, urmare a unei festivități organizate, au fost identificate anterior 11 persoane pozitive la COVID-19. Astăzi, numărul cazurilor a crescut deja la 20 de persoane.

La 23 august 2020, specialiștii Direcției Centrul Sănătate Publică Ungheni (Ungheni, Călărași și Nisporeni) din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) de comun cu Autoritățile Publice Locale de nivelul I și II, Inspectoratul de Poliție Nisporeni, Centrul Sănătate Nisporeni au efectuat o vizită la Grozești, raionul Nisporeni, transmite news.ungheni.org.

Potrivit lui Alexandru Cornei, directorul CSP Ungheni, vizita de lucru are loc în contextul monitorizării infecției COVID-19, urmare a agravării situației epidemiologice prin infecția COVID-19 în localitate.

Potrivit epidemiologului, la Grozești se înregistrează la moment 20 cazuri – formă activă.

Situația este destul de gravă și doar prin conlucrare inter-sectorială, profesionalism și susținere reciprocă poate fi stopată răspîndirea infecției COVID-19 în comunitate, cît și în localitățile megieșe.


Totodată, directorul CSP Ungheni vine cu solicitarea către populația prin care îndeamnă să întreprindă toate măsurile de precauție menționate în nenumărate rînduri și să fie conștienți că pot contribui la transmiterea infecției persoanelor mai vulnerabile, cu patologii asociate.

Amintim că în cadrul Conferinței de prezentare a informațiilor actualizate privind infecția COVID-19 la 19 august 2020, specialiștii Agenției Naționale de Sănătate Publică au comunicat că au fost înregistrate trei cazuri de infecție în grup cu noul Coronavirus.

Cu regret, persoanele infectate participase la ceremonii în grupuri asociate.

Potrivit raportorului, în localitatea Grozești din raionul Nisporeni, urmare a unei festivități organizate, au fost identificate 11 persoane pozitive la noul Coronavirus / COVID-19.

Totodată, au mai fost înregistrate alte două cazuri similare în localitățile Roșcani și Mereni, unde au fost stabilite cîte 6 cazuri de îmbolnăviri asociate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?