13 copii au plecat de acasă în doar patru zile

13 copii au plecat de acasă în doar patru zile

Poliția a înregistrat, în doar patru zile, un număr alarmant de cazuri de dispariție a minorilor de acasă sau de la serviciul social de protecție în perioada 25-28 noiembrie a anului curent.


În acest context, Poliția trage un semnal de alarmă și vine cu recomandări pentru cetățeni, transmite NOI.md cu referire la unimedia.info.


Mai exact, în perioada 25-28 noiembrie a anului curent, 13 minori au părăsit domiciliile sau serviciul social de protecție, se arată într-un comunicat de presă emis de Poliția Republicii Moldova.


Dintre aceștia, opt copii au fost găsiți de oamenii legii și se află la acest moment în afara oricărui pericol, iar în privința a altor patru adolescenți, au fost mobilizat întreg efectivul subdiviziunilor teritoriale ale IGP, care urmează să stabilească locul aflării acestora.


De la începutul anului 2019, 740 de copii au abandonat domiciliul sau serviciului social de protecție, dintre care 534 minori au plecat din propria familie, iar 206 au abandonat instituțiile de plasament.


Principalele motive pentru care copiii abandonează locul de trai sînt lipsa supravegherii din partea părinţilor, teama de reacţia părinţilor faţă de situaţia şcolară sau faţă de o greşeală comisă de copil, situaţia financiară precară din familie. De asemenea, conflictele din familie sau plecarea acestora peste hotarele țării, ar putea servi ca motive pentru abandonul căminului.


În acest context, polițiștii atenționează părinții sau a persoanelor care tutelează minori și îi îndeamnă să nu ezite să anunţe imediat Poliţia la telefonul 112 atunci cînd constată dispariţia copilului sau să sesizeze autoritatea tutelară locală (primarul, asistentul social).


De asemena, pot apela Serviciul Telefonul copilului 116 111 și serviciile care pot interveni și aplica măsurile de protecție față de copil.


Pentru a evita dispariţia copilului dumneavoastră, poliția vine cu următoarele recomandări:


- Supravegheaţi-vă în permanenţă copilul, la joacă, atunci cînd vă aflaţi la cumpărături şi în zonele aglomerate;


- Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă;


- Explicaţi-i, pe înţelesul său, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni! În niciun caz nu trebuie să se urce în maşinile necunoscuţilor sau să îi însoţească pe aceştia, indiferent de pretext;


- Asiguraţi-vă că ştie numele şi numărul de telefon al părinţilor, precum şi adresa la care locuieşte;


- Învăţaţi-l că, dacă se pierde de dumneavoastră, trebuie să rămînă în zona unde v-a văzut ultima dată şi să apeleze la un poliţist sau la un adult însoţit de un copil.


În cazul în care copilul dumneavoastră a dispărut:


- Verificaţi la rude şi prietenii apropiaţi dacă copilul nu se află la aceştia;


- Anunţaţi în cel mai scurt timp Poliţia! Sesizarea dispariţiei unui copil se poate face prin apel la numărul de urgenţă 112, prin sesizare directă la sediul unităţii de poliţie sau prin sesizarea verbală a unei patrule din teren;


- Păstraţi-vă calmul! Chiar dacă vă aflaţi într-o stare de emoţie puternică, este foarte important să vă stăpîniţi, pentru a oferi poliţiştilor toate detaliile ce îi pot ajuta să vă găsească copilul în cel mai scurt timp;


- Furnizaţi polițiștilor următoarele informații:


- Descrierea semnalmentelor şi a semnelor particulare;


- Cîteva fotografii recente ale copilului;


- Descrierea obiectelor de vestimentaţie cu care era îmbrăcat la momentul dispariţiei, precum şi a obiectelor pe care le avea asupra sa;


În general, orice informaţie care vi se pare de interes pentru poliţişti (riscul de a fi fost luat de un membru al familiei, certuri recente, antecedente de părăsire a domiciliului, dispariţia unor obiecte personale din camera sa).


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load