Zinaida Greceanîi s-a întîlnit cu vicepreședintele Parlamentului European

Zinaida Greceanîi s-a întîlnit cu vicepreședintele Parlamentului European

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, s-a întîlnit astăzi cu Heidi Hautala, vicepreședinte al Parlamentul European, comunică Noi.md.


”Contăm pe extinderea domeniilor de cooperare cu Parlamentul European. Toate angajamentele asumate de Republica Moldova vor fi îndeplinite, astfel încît să fim eligibili pentru o asistență financiară mult mai mare decît cea agreată anterior”, a declarat Zinaida Greceanîi în cadrul întrevederii.


Președintele Parlamentului a subliniat că stabilitatea politică și economică sînt foarte importante pentru dezvoltarea țării, iar colaborarea între forțele politice care au format majoritatea parlamentară este în măsură să asigure această stabilitate.


De asemenea, Zinaida Greceanîi a solicitat Parlamentului European suport și expertiză pentru comisiile de anchetă instituite în Parlament pentru asigurarea unor rezultate bune și a unor investigații calitative.


La rîndul său, deputații din Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European (AFET) au anunțat suport plenar pentru Republica Moldova și au asigurat autoritățile de susținereși disponibilitate pentru extinderea colaborării cu țara noastră.


Delegația AFET este condusă de către Heidi Hautala, vicepreședintele Parlamentului European.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load