Votat! Încă o instituție cheie trece în subordinea lui Dodon

Votat! Încă o instituție cheie trece în subordinea lui Dodon

Majoritatea ACUM-PSRM a votat revenirea Serviciului de Informații și Securitate în subordinea președintelui Republicii Moldova.


Astfel SIS va nu va mai fi în subordinea Parlamentului, dar a lui Igor Dodon.


Socialistul Vasile Bolea a declarat că prin proiectul prezentat se dorește restabilirea atribuțiilor șefului statului privind securitatea statului.


Proiectul nu a fost publicat pe site-ul Legislativului. Se cunoaște doar denumirea proiectului de lege „pentru modificarea unor acte legislative (Legea privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova-art.1, 13; Legea privind statutul ofițerului de informații și securitate-art.17, 40, 44)”. 


„Mă adresez deputaților din fracțiunea blocului ACUM, este o tentativă de a transforma SIS într-o filială a serviciilor străine atît timp cît președintele este investigat că deservește interesele străine”, a delcarat deputatul PDM, Alexandru Jizdan.


Socialistul Vlad Bătrîncea a propus aplicarea articolului 108 prin care nu se mai acceptă dezbateri la proiectul de lege. 


„Credem cu toții că nu avem nevoie de lecții din partea celor care au subminat puterea în stat. De aceea propunem implementarea articolului 108 ca să terminăm cu aceste dezbateri”, a declarat Bătrîncea. 


Igor Grosu, deputat ACUM a declarat că această practică se folosește în majoritatea țărilor UE. 


„Vom scoate acest serviciu de sub controlul unui partid care a folosit SIS împotriva oponenților politici. Noi vom monitoriza îndeaproape acest serviciu”, a declarat Grosu. 


La un moment dat socialistul Ceban a venit cu acuzări îndreptate asupra PDM și anume că nu sînt constructivi așa cum au declarat.


„Vreți să munciți și să fiți constructivi e bine, dacă nu, sînteți liberi să faceți ce vreți”, a declarat Ceban. 


Democratul Sîrbu a adăugat că PDM va ataca legal toate deciziile care nu sînt transparente și nu au fost consultate.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load