Voronin: Ședința Consiliului Suprem de Securitate a fost ilegală

Voronin: Ședința Consiliului Suprem de Securitate a fost ilegală

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, consideră că ședința din 7 martie a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), convocată de Igor Dodon, a fost ilegală, informează Noi.md.

Potrivit lui, șeful statului a convocat Consiliul într-o nouă componență înainte ca modificările efectuate să fie publicate în Monitorul oficial, ceea ce constituie o încălcare.

„Dacă decretul de modificare a componenței CSS nu a fost publicat în Monitorul oficial, desigur că ședința nu este legală. Pe cine a numit el acolo idee nu am, nici nu am citit, dar dacă nu a apărut acest decret în Monitorul oficial, nu intră în vigoare categoric, măcar să scrie și zece decrete Dodon. El singur scrie decrete, le încalcă, le rupe și apoi iar scrie altele, pe urmă se duce peste hotare și apoi vin turcii și repară Președinția, iar noi le-om construi moschee”, a ironizat Voronin.

Politicianul a mai declarat că, atît timp cît Președinția, Parlamentul și Guvernul nu vor depăși starea de conflict existentă în prezent, Consiliul Suprem de Securitate nu va fi funcțional.

„Pe de o parte, ei îl presează pe Dodon, se vede că el nu vrea să facă ceea ce a promis înainte de campania electorală, cînd, în mod special pentru el, s-a modificat Constituția”, a comentat Voronin.

Menționăm că reprezentanții guvernării în CSS au boicotat ședința din 7 martie curent, convocată de Igor Dodon.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load