X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Voronin a spus pe cine vede în funcția de procuror general

14 iun. 2019,, 07:40   Politică
7645 5

Liderul PCRM spune că ar accepta ca Laura Codruță Kovesi să fie numită în funcția de procuror general al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de către Vladimir Voronin în cadrul emisiunii „Moldova în direct”.

În cadrul emisiunii, Vladimir Voronin spune că ar accepta ca Laura Codruța Kovesi să fie numită în funcția de procuror general al RM.

„Situația cu corupția și de ce am ajuns la așa nivel de corupție, noi toți o cunoaștem. Nu știu ce va face acel om care va veni din străinătate, indiferent de ciner-ar fi. Dacă ar mai fi doamna aceasta din România, aș înțelege și poate aș accepta. Aici trebuie toată legislația și normele constituționale care au fost prevăzute, modificate din 2009, toate trebuie revăzute”, a conchis Voronin.

Menționăm că Laura Codruța Kövesi este un procuror român care a ocupat funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din 2013 pînă în 9 iulie 2018. Înainte de această funcție, Kövesi a fost procuror la Sibiu și procuror general al României.

La data numirii, în 2006, Kövesi a fost prima femeie și cel mai tînăr procuror general din istoria României. Ea este, de asemenea, după decembrie 1989, singurul procuror general care și-a dus mandatul pînă la capăt.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?