Vlad Filat: "Decizia de condamnarea a mea a fost ilegală"

Vlad Filat: "Decizia de condamnarea a mea a fost ilegală"

Expremierul Vlad Filat a comentat ultimele declaraţii făcute de fosta judecătoare Ludmila Ouş la un post de televiziune.

Filat spune că nu a privit emisiunea, însă după relatările avocaţilor, înţelege că dezvăluirile sînt grave, pentru că orice decizii luate sub presiune, la indicaţie, sub influenţă sau în urma unui „compromis” între judecători sînt ilegale.

„Declaraţiile de fapt arată cum funcţiona (şi încă) funcţionează sistemul. Cu toate argumentele aduse de Dna Ouş, decizia de condamnarea a lui Filat a fost ilegală”, scrie acesta pe Facebook prin intermediul avocaţilor săi.

Filat speră că Procuratura nu va rămîne spectator şi va da aprecierea legală a acestei noi circumstanţe. 

„Cele spuse reprezintă doar o mică parte din toate ilegalităţile comise în cazul meu. Scoaterea imunităţii, arestarea ilegală, condiţiile de detenţie, modul în care am fost judecat şi altele”, spune Vlad Filat. 

Vlad Filat a fost reţinut în octombrie 2015, fiind condamnat, pe 27 iunie 2016, la nouă ani de închisoare pentru corupere pasivă şi trafic de influenţă. Fostul premier pledează nevinovat.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load