Viitorul Parteneriatului Estic, discutat la Chișinău. Scopuri

Viitorul Parteneriatului Estic, discutat la Chișinău. Scopuri

Prioritățile și obiectivele Parteneriatului Estic (PaE) post-2020 dar și realizările principale în cei 10 ani de la lansarea inițiativei au fost abordate în cadrul unei discuții publice la care a luat parte secretarul de stat Tatiana Molcean alături de reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale, societății civile și partenerilor de dezvoltare.

În cadrul discuțiilor, secretarul de stat Tatiana Molcean a invitat participanții să vină cu propuneri și inițiative ce ar putea fi promovate drept obiective de cooperare pe termen mediu și lung în cadrul PaE. Astfel, a fost încurajată identificarea opțiunilor de dezvoltare a cooperării în sfera securității și consolidării rezilienței instituțiilor și a căilor de lărgire a gamei produselor exportate pe piața europeană.

În domeniul contactelor interumane una din prioritățile Republicii Moldova urmează să fie sporirea participării studenților, cadrelor didactice și cercetătorilor în cadrul programelor precum Erasmus+ și Orizont 2020.

De asemenea, Tatiana Molcean a subliniat importanța componentei ce ține de protejarea mediului înconjurător în cadrul politicilor publice și cooperării în cadrul PaE, menționînd totodată că ideile formulate în cadrul evenimentului vor fi promovate în contextul pregătirilor pentru următorul Summit al Parteneriatului Estic care se va desfășura în primăvara anului 2020.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load