X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 505
Preşedintele stiri: 3993

Un oficial european vine în vizită la Chișinău

10 sep. 2019,, 18:21   Politică
2206 0

Urmare dialogului inițiat de către ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, în cadrul discuțiilor purtate la Paris pe data de 13 iunie 2019, secretarul de stat pentru Afaceri Europene al Republicii Franceze, Amélie de Montchalin, va efectua o vizită în Republica Moldova, în perioada 12-13 septembrie 2019, transmite TRIBUNA.

În contextul relansării dialogului cu partenerii noștri europeni, vizita secretarului de stat, Amélie de Montchalin, reprezintă o ocazie deosebită de a impulsiona relațiile moldo-franceze și de a consolida cooperarea noastră bilaterală și europeană pe dimensiunea politică, comercial-economică, culturală, precum și cea a Francofoniei.

Agenda vizitei va include consultări cu ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, întrevederi cu Președintele Igor Dodon, Prim-ministrul Maia Sandu, precum și cu vice-președinții Parlamentului Republicii Moldova.

De asemenea, în aceeași zi, la orele 12:00, la Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, ministrul Nicu Popescu și secretarul de stat, Amélie de Montchalin, vor avea o întîlnire cu peste 220 de studenți francofoni din universitățile din Chișinău, în cadrul căreia vor fi discutate aspecte ale relațiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și Franța.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?