Un fost adjunct al lui Harunjen a plecat din Procuratură

Un fost adjunct al lui Harunjen a plecat din Procuratură

Iurii Garaba, fostul adjunct al ex-procurorului general, Eduard Harunjen, a demisionat din organele Procuraturii. O cerere de demisie în acest sens a fost depusă la 9 octombrie curent.


Garaba a trebuit să renunțe anterior la fotoliul de adjunct al procurorului general, după ce Dumitru Robu a decis să își aleagă alți adjuncți. Astfel, conform legii, Garaba a putut să își aleagă o altă funcție vacantă din cadrul Procuraturii Generale (PG).


Reprezentanții PG au comunicat că după încetarea mandatului de adjunct al procurorului general, Iurii Garaba a optat pentru funcția de procuror în Direcția Judiciară a PG.


„Opțiunea dlui a fost satisfăcută, însemnînd că a fost numit în funcția pe care dlui a solicitat-o. Ulterior, însă, dl Garaba și-a depus demisia din ultima funcție și din organele Procuraturii”, a menționat Emil Gaitur, serviciul de presă al PG.


Fostul procuror nu și-a depus încă declarație de avere și interese personale la plecarea din funcție, însă din declarația anuală, depusă anterior, aflăm că acesta a avut în 2018 venituri salariale de 384 mii de lei. Familia sa a mai declarat venituri de 3 720 de euro din darea în locațiune a unui apartament în Chișinău. Pe lîngă salariu, Garaba a primit o pensie de 229 mii de lei, echivalentul a 19 mii de lei lunar.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load