X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Un deputat Pro Moldova figurează în 20 de dosare penale

24 iun. 2020,, 10:43   Politică
5128 3

Deputatul Pro Moldova, Grigore Repeșciuc, figurează în cel puțin 20 de dosare penale, care au fost deschise pentru diferite infracțiuni, săvîrșite pe parcursul anilor 2014-2018. Potrivit unei investigații realizate de scheme.md, în 2014, cînd Repeșciuc era primar de Căușeni, președintele raionului, Ion Ciontoloi, l-a acuzat de colectare ilegală de bani de la agenții economici din oraș pentru ca acestora să le fie permisă eschivarea de la plata impozitelor. În replică, Repeșciuc a precizat că toate impozitele sînt acumulate de Inspectoratul Fiscal. Tot Ciontoloi l-a acuzat pe Repeșciuc și de faptul că în oraș, două grădinițe au fost la un pas de a fi închise.

Pe lîngă aceste situații, Grigore Repeșciuc a reușit să adune împreună cu colegii din primărie “un bogat palmares penal, creat în urma unor decizii ilegale”, se arată în investigație, scrie scheme.md/

De exemplu, la 26 august 2014 a fost pornită o cauza penală pe faptul că persoane publice din cadrul Primăriei Căuşeni au încheiat contractul cu ÎM ,,Salubrizare şi Amenajare Căuşeni” în sumă de 200 000 lei, care prevedea lucrări de amenajare, transport și curățirea copacilor de uscăciuni. Acest contract nu a fost înregistrat la Trezoreria teritorială, iar persoanele responsabile au însușit mijloace bănești în sumă de 200 000 lei. Dosarul a fost clasat.

Un alt dosar în care figurează fostul primar de Căușeni Grigore Repeșciuc scoate la iveală faptul că responsabilii de la primărie au cumpărat cadouri pentru copiii în instituțiile preșcolare din Căuşeni, iar în urma repartizării cadourilor s-a aflat că nu coincide conținutul cu bunurile procurate în baza facturilor fiscale. Vinovații au pus în buzunar peste 24 de mii de lei. Procuratura Anticorupție a clasat dosarul.

Totodată, Repeșciuc ar fi implicat și în înstrăinarea ilegală a opt loturi de teren, cauzînd daune în proporții considerabile intereselor publice. Dosar se află la Procuratura Anticorupție. Un alt dosar ține de vînzarea ilegală a unui teren aflat în proprietate publică, pe care se afla o construcție nefinisată a grădiniței de copii cu 320 locuri.


Toate dosarele, în care figurează deputatul transfug Grigore Repeșciuc, pot fi văzute AICI.

Amintim că Grigore Repeșciuc a făcut parte din echipa PDM, dar a părăsit formațiunea și a aderat la partidul PRO Moldova, condus de finului lui Vlad Plahotniuc, Andrian Candu. În presă se vehiculează informații că deputații, care au părăsit PDM și au aderat la PRO Moldova sau PP ȘOR, au primit între 300 de mii de euro și un milion de dolari.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?