Tusk confirmă sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova pentru implementarea reformelor

Tusk confirmă sprijinul Uniunii Europene pentru Republica Moldova pentru implementarea reformelor

În cadrul vizitei oficiale la Bruxelles, care are loc în perioada 2-4 iulie, prim-ministrul Maia Sandu a avut o întrevedere cu Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, informează Noi.md.


Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a felicitat Republica Moldova pentru tranziţia paşnică a puterii şi a urat succes prim-ministrului în sarcina dificilă de a readuce ţara noastră pe calea ireversibilă de implementare a reformelor în beneficiul tuturor cetățenilor. Potrivit oficialului, la nivelul instituţiilor şi statelor membre ale UE există predispunerea de a sprijini Republica Moldova în programul de reforme.


Tot astăzi, la Bruxelles, Premierul Maia Sandu a avut o întrevedere cu Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, în cadrul căreia au fost discutate aspecte ale cooperării în domeniul securităţii energetice, acesta fiind unul dintre subiectele prioritare ale actualului Guvern.  


Premierul a comunicat despre priorităţile noului Guvern şi angajamentele de a respecta drepturile fundamentale ale cetăţenilor, de a consolida principiile democratice prin acţiuni ferme de luptă cu schemele de corupţie, curăţarea instituţiilor, demonopolizare, asigurarea transparenţei şi a unei economii de piaţă veritabile.


Premierul a reiterat prioritatea Guvernului de a relansa parteneriatul cu UE, prin prisma implementării angajamentelor din Acordul de Asociere RM-UE


 Alte subiecte de importanță strategică abordate au vizat dezvoltarea interconexiunilor cu UE, cu accent pe finalizarea construcției și darea în exploatare integrală a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău. Totodată, a fost reiterată și importanţa finalizării proiectului care ar asigura livrarea gazelor în regim de flux invers prin culoarul transbalcanic. De asemenea, a fost accentuată importanţa interconexiunii liniilor electrice de înaltă tensiune la piaţa UE, prin Romînia, precum și stadiul de implementare a angajamentelor asumate, pe dimensiunea sectorială a Acordului de Asociere.


La rîndul său, Vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, a exprimat deplina disponibilitate de a susține Republica Moldova în eforturile sale de modernizare a sectorului energetic şi integrare în sistemul regional.



Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load