Topală dezminte acuzațiile lui Brînzan

Topală dezminte acuzațiile lui Brînzan

Directorul întreprinderii de stat „Calea Ferată a Moldovei”, Iurie Topală, dezminte acuzațiile care au fost aduse astăzi de ministrul Economiei în cadrul unei conferințe de presă.


Oficialul a vorbit despre o schemă organizată la „Calea Ferată” prin care s-ar fi colectat ilegal de la agenții economici pînă la 50 de milioane de euro pe an, transmite Tv8.md.


Iurie Topală afirmă că Vadim Brînzan a prezentat în primul rînd cifre eronate cu privire la cantitatea de mărfuri care a fost transportată în 2018 prin intermediul „Căilor Ferate”.


„Domnul ministru nu știu de unde a luat datele. Așa date nu sînt la „Calea Ferată”. Noi am dus 4,8 milioane de tone de mărfuri anul trecut nu 10 milioane”, a precizat Topală.


Funcționarul a dezmințit și acuzațiile privind schema banditească care ar fi fost pusă la cale în cadrul instituției, potrivit lui Brînzan.


„Așa ceva la „Calea Ferată” nu există din 2015, de cînd sînt eu, pînă acum. Eu sînt gata să răspund de tot banul care a intrat și a ieșit din „Calea Ferată”, de orice bănuț. Poate domnul ministru se referă la firmele de expediție, dar acestea nu sînt din cadrul „Căii Ferate”. Sunt agenți economici privați care fac transporturi”, a declarat Topală.


Directorul Căilor Ferate dă asigurări că își face munca cinstit și va continua în același ritm cît va mai fi la conducerea întreprinderii.


„Îmi dau seama că nu sînt verșnic și o să fie schimbări”, își anticipează Iurie Topală demisia de la „Calea Ferată”.


Citiți mai jos despre ce scheme ilegale a vorbit ministrul Economiei, Vadim Brînzan.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load