Ștefan Gligor a numit persoanele responsabile pentru fenomenul „Plahotniuc”

Ștefan Gligor a numit persoanele responsabile pentru fenomenul „Plahotniuc”

Ștefan Gligor, director de program al Centrului pentru politici și reforme, a luat parte la un program difuzat de Radio Europa Liberă. În cadrul interviului, politologul a făcut o declarație că sistemul judiciar din Moldova nu a fost curățat, iar în procuraturi lucrează aceiaşi oameni care au lucrat şi pe vremea lui Plahotniuc.
„Noi nu am avut lustrație, nu am avut un proces de curățare a sistemului. Am rămas cu aceiaşi oameni, lipsiţi de voință, lași, foarte competenți, deseori, mai ales în ceea ce privește procuraturile specializate. Aceasta este așa-numita corupție înaltă, acestea sînt persoanele care trebuiau să-l aresteze pe Plahotniuc și pe complicii lui. Acești oameni sînt responsabili pentru fenomenul „Plahotniuc”. Răspunderea este a Procuraturii Anticorupţie şi a Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate”, a declarat Gligor.
În plus, Gligor a menționat că prin intermediul acestor instituţii Partidul Democrat şi-a eliminat toți rivalii politici care îl împiedicau să-şi creeze o majoritate hibridă în 2015-2016.
„De fapt, l-au eliminat pe Vlad Filat ca actor politic. Și tot ei, după ce domnul Plahotniuc l-a folosit cu mare iscusinţă pe domnul Ghimpu în interesele sale, l-au eliminat şi pe Ghimpu. Dar eu nu spun că acești oameni nu ar trebui să fie puşi la închisoare și că activitățile lor nu ar trebui să fie cercetate și că acești oameni, să zicem, nu au fost complici ai lui Plahotniuc. Toate acestea trebuie clarificate. Spun că aceste structuri erau subordonate politic lui Vlad Plahotniuc și oamenilor săi și au jucat un rol imens în istoria distrugerii instituțiilor democratice din țară”, a concluzionat expertul.
Expertul și-a încheiat discursul, afirmînd că Centrul Național Anticorupţie, Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea Supremă de Justiție au fost instituţiile care au asigurat acoperirea furtului miliardului și a landromatului.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load