X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3989

Șor încearcă să șantajeze autoritățile pentru a scăpa de pedeapsa penală

8 mar. 2020,, 15:29   Politică
4459 3

Expertul economic Roman Chirca susține că Ilan Șor, principalul condamnat în dosarul miliardului furat, nu are de gînd să restabilească activitatea celor trei bănci, așa cum a declarat în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit lui Chirca, mesajul lui Șor pare a fi un șantaj la adresa autorităților de la Chișinău.

“Din ce a declarat, obiectivul lui nu este să restabilească activitatea acestor bănci. El va contesta retragerea licenței, dar mi s-a părut de fapt că s-a transmis un mesaj că ar putea hărțui Republica Moldova, un mesaj de contra-atac, pentru că este o procedură foarte costisitoare. Este un mesaj pentru guvernare de a slăbi, probabil, acțiunile de urmărire penală sau de a obține capital politic.

Spun asta pentru că dacă admitem, ipotetic, că vreo instanță i-ar putea da cîștig de cauză, acest lucru ar hărțui semnificativ Republica Moldova. Acest lucru este însă puțin probabil și aceste declarații sînt un șantaj, pentru că aceste declarații vin ca o amenințare”, a declarant Roman Chirca, într-un interviu pentru UNIMEDIA.

Săptămîna trecută, în cadrul unei conferințe de presă, Ilan Șor a declarant că este gata să restituie statului 13 miliarde de lei, dacă autorităţile de la Chisinau îi vor da înapoi, lui şi foştilor acţionari, activele "Băncii de Economii", a "Bancii Sociale" şi "Unibank".

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?