TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Sîrbu se așteaptă să fie arestat la următoarea ședință a Parlamentului

Sîrbu se așteaptă să fie arestat la următoarea ședință a Parlamentului

Deputatul democrat Sergiu Sîrbu spune că i-au fost deschise două dosare penale și că la adresa sa ar fi fost făcute presiuni, admițînd inclusiv posibilitatea arestării sale.

Sîrbu a evocat miercuri, în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune, „presiuni, intimidări și amenințări care cu regret mai persistă”.

„Dacă va fi cazul vom rezista și în fața acelor presiuni și amenințări, la care sînt supuși individual deputații. Chiar dacă am vreo două dosare penale și sînt invitat la Procuratură pentru a da explicații, poate mă vor și aresta la următoarea ședință a Parlamentului, indiferent de ce se întîmplă, noi trebuie să demonstrăm în primul rînd cetățenilor că sîntem consolidați”, a declarat Sîrbu, transmite Noi.md cu referire la Cotidianul.


El a refuzat să spună din partea cui vin aceste „presiuni”, dar a menționat că PD-ul va „vota doar inițiativele și proiectele menite să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor”.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load