Șeful diplomației moldovenești efectuează o vizită de lucru în Germania

Șeful diplomației moldovenești efectuează o vizită de lucru în Germania

Continuarea dialogului moldo-german la nivel înalt, consolidarea relațiilor bilaterale în mai multe domenii, precum și asigurarea sprijinului Germaniei pentru parcursul european al Republicii Moldova vor fi subiectele abordate în cadrul vizitei de lucru a ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, la Berlin, în perioada 15-17 septembrie.

Potrivit Serviciului diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE, în cadrul vizitei, Nicu Popescu va purta discuții cu omologul său german Heiko Maas, dar și cu alți oficiali din cadrul Bundestagului, Cancelariei Federale, Biroului Președintelui Federal și Fundației Konrad Adenauer.

Programul mai prevede un discurs public susținut de șeful diplomației moldovenești la Asociația Germană pentru Politică Externă pe subiectul reformelor democratice inițiate de Guvernul de la Chișinău și rolul UE în implementarea cu succes a acestora.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load