Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ședințele plenare ale Parlamentului vor fi reluate în scurt timp

2 feb. 2018,, 17:21   Politică
3535 0

Deputații se vor întruni săptămîna viitoare în prima ședință a Parlamentului din sesiunea se primăvară, informează Noi.md.

Anunțul a fost făcut astăzi de spicherul Andrian Candu, care va convoca săptămîna viitoare Biroul permanent și va propune data primei ședințe plenare. Tot astăzi, Candu a precizat că Parlamentul trece la o etapă calitativ nouă în exercitarea controlului parlamentar.

Noul mecanism de evaluare va fi implementat pe două dimensiuni: juridică și de impact. ”Evaluarea juridică se va face după 1 an de zile de la intrarea în vigoare a actului legislativ, iar cea de impact după 3-5 ani de implementare”, a menționat Andrian Candu.

De menționat că impactul va fi măsurat inclusiv în urma unor cercetări complexe pentru a stabili efectul și percepția beneficiarilor în raport cu normele supuse controlului ex-post.

În următoarea perioadă, urmează să fie colectate propuneri pentru stabilirea legilor care vor fi supuse controlului ex-post. Între timp, Biroul Permanent urmează să examineze și să aprobe propunerile comisiilor parlamentare pentru audieri în sesiunea de primăvară.


Printre cele mai importante subiecte care vor fi supuse audierilor au fost numite audierea raportului Kroll, elucidarea pagubelor cauzate de intemperii, utilizarea apelor subterane în alte scopuri decît cele potabile, implementarea Acordului privind Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător, securitatea energetică, implementarea Acordurilor de securitate socială, realizarea Strategiei de reformare a justiției, acțiunile de combatere a tuberculozei, controlul tutunului, situația în domeniul sănătății mintale, reorganizarea Fondului rutier, precum și audierea rapoartelor anuale ale instituțiilor care raportează Parlamentului. Comisiile permanente au desfășurat, anul trecut, 51 de audieri publice pe diverse subiecte.

Sesiunea de primăvară - vară a Parlamentului se încheie la sfîrșitul lunii iulie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?