TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Ședințele Parlamentului ar putea fi reluate în această săptămînă

Ședințele Parlamentului ar putea fi reluate în această săptămînă

Ședința de constituire a Parlamentului, începută la data de 21 martie, ar putea continua în această săptămînă.

Declarația aparține decanului de vîrstă al Parlamentului, președintelui ședinței de constituire, Eduard Smirnov.

Solicitat de reporterul Deschide.MD, deputatul a declarat că deocamdată doar reprezentanții blocului ACUM au solicitat reluarea ședinței plenare.


Întrebat cînd intenționează să convoace ședința plenară, Smirnov a spus că ar trebui de așteptat încă o perioadă scurtă de timp.

„Consider că trebuie să mai așteptăm o zi-două. Poate vor mai avea loc careva întrevederi, încercări de a crea o coaliție. Posibil să apară dorința fracțiunilor de a continua ședința. Cred că avem toate șansele să continuăm ședința în această săptămînă”, a declarat decanul de vîrstă al Parlamentului.

Amintim că ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a X-a a avut loc la data de 21 martie. Deputații așa și nu au putut crea o majoritate parlamentară și alege organele de conducere a noului Legislativ, fapt pentru care Eduard Smirnov a anunțat o pauză.

În urma alegerilor din 24 februarie, în Parlament au acces trei formațiuni politice, un bloc electoral și trei candidați independenți.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load