X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Sandu, despre compatibilitatea cu Dodon: „Sînt niște linii roșii peste care nu o să trecem”

26 sep. 2019,, 08:31   Politică
3140 1

„Nici eu nu m-am gîndit că o să ajungem să facem majoritate în Parlament”. Asta a declarat prim-ministra Maia Sandu, întrebată despre compatibilitatea de care a dat dovadă în relația cu președintele Igor Dodon.

„Sînt niște linii roșii peste care nu o să trecem”, a subliniat șefa Guvernului, fără a preciza care mai exact sînt acestea, transmite agora.md.

„Nici eu nu m-am gîndit că o să ajungem să facem majoritate în Parlament. Ne-am asumat riscurile, fiindcă nu am văzut cum altfel putea fi salvată țara de Plahotniuc. Sunt multe subiecte pe care avem opinii diferite. Pe cele mai importante reușim să convenim. Chiar și cum programul FMI, deși a fost criticată înțelegerea chiar de președinte, într-un final, am putut să obținem banii de la FMI. Am zis că cea mai importantă reformă e cea a justiției, de aici așteptăm angajament clar. Dacă se vor vota și se vor promulga legile, o să mergem mai departe. Dacă nu, o să ne oprim. Sunt niște linii roșii peste care nu o să trecem”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV.

Cît despre vizita pe care urma să o aibă în Rusia, prim-ministra a menționat că aceasta nu a fost anulată, ci urmează a fi definitivată. „Am planificat o vizită în Rusia, dar nu am stabilit o dată concretă. Cînd o să stabilim o dată concretă, o voi comunica. Sunt mai multe subiecte care urmează a fi discutate. Știți că avem anumite impedimente puse de Federația Rusă în momentul cînd am semnat acordul de comerț liber cu UE și ne-am dori să se elimine aceste impedimente. Evident, trebuie să discutăm de contractul de furnizare a gazelor naturale”, a explicat Maia Sandu.

Amintim că șeful statului, Igor Dodon, a declarat, anterior, că nu a crezut că va fi „atît de compatibil” cu prim-ministra Maia Sandu.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?