TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

MAI multeminimizează

Rusia este dispusă să contribuie la promovarea dialogului între Chișinău și Tiraspol

Rusia, în calitate de țară-garant și mediator în procesul de negocieri în reglementarea transnistreană, este dispusă să contribuie la promovarea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol.

Declarația a fost făcută de viceministrul Afacerilor Externe al Federației Ruse, Andrei Rudenko, în cadrul unei întrevederi cu Reprezentantul special pentru reglementarea transnistreană al Președintelui în exercițiu al OSCE, Thomas Mayr-Harting. La întrevedere au participat, de asemenea, Ambasadorul Suediei la Moscova, Malena Mard, și șeful Misiunii OSCE în Moldova, Klaus Neukirch.

Potrivit MAE al FR, în cadrul întrevederii interlocutorii au discutat în detaliu situația creată în procesul de reglementare transnistreană în 2020, perspectivele de promovare a tacticii "pașilor mici" în interacțiunea dintre Chișinău și Tiraspol. Părțile au fost de acord cu privire la necesitatea unei activității ritmice și consecvente a Ședinței permanente pe probleme politice în cadrul procesului de negocieri în reglementarea transnistreană (formatul "5+2").

A fost confirmată disponibilitatea Rusiei în calitate de țară-garant și mediator în procesul de negocieri de a contribui la promovarea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


MAI multe

Sondaj Toate

load