Roibu, reacție după ce PUN a fost amendat pentru arborarea drapelului românesc

Roibu, reacție după ce PUN a fost amendat pentru arborarea drapelului românesc

Partidul Unității Naționale este prin esența sa un partid care sfidează țara și poporul, fapt interzis atît prin art.32 al Constituției, cît și alin.2 al articlului 10 din Conveția Europeana pentru Drepturile Omului.


Opinia aparține liderului Mișcării de Tineret „Urmașii lui Ștefan”, Dumitru Roibu.


El a condamnat decizia PUN-ului de a arbora drapelul românesc.


,,Noi am depistat această încălcare și am semnalat-o organelor de drept. Nu considerăm că am făcut ceva ieșit din comun, ne-am făcut datoria de cetățeni care respectă țara în care trăiesc și legile lor. Mai sînt partide care încalcă legea în acest mod și pe care deja le-am reclamat la organele de drept”, a declarat Roibu.


Liderul Mișcării de Tineret „Urmașii lui Ștefan” salută operativitatea cu care a reacționa Ministerul Afacerilor Interne.


,,Credem că partidele politice nu trebuie să aștepte să fie sancționate, ci primordial să respecte legile țării în care activează și unde tind spre putere. Dacaă încep cu ilegalităti, nu au șanse de izbîndă. Poporul nu poate fi mințit, iar alegerile demonstrează ca îi taxează pentru această lipsă de respect față de popor”, a mai adăugat Dumitru Roibu.


Amintim că, Partidul Unității Naționale a fost amendat pentru că a arborat drapelul României în fața sediului și nu cel al R. Moldova, care, potrivit membrilor PUN, a fost arborat anterior însă a fost furat de persoane neidentifiate. 


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load