Rezultatele referendumului republican, confirmate de Curtea Constituțională

Rezultatele referendumului republican, confirmate de Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a confirmat rezultatele referendumului republican consultativ din 24 februarie.

Potrivit datelor oficiale, peste 39 la sută dintre alegătorii prezenţi la urne și-au spus opţiunea în cadrul plebiscitului iniţiat de Partidul Democrat.

În cadrul referendumului alegătorii au avut de răspuns la două întrebări: dacă își doresc reducerea numărului deputaților de la 101 la 61 și introducerea mandatului imperativ, care să permită revocarea (demiterea) deputaților dacă nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile.

Astfel, în baza proceselor-verbale privind totalizarea rezultatelor votării la referendumul republican consultativ ale consiliilor electorale de circumscripție, Comisia Electorală Centrală a constatat următoarele:

- pentru întrebarea "Sunteți pentru reducerea numărului deputaților din Parlament de la 101 la 61?" supusă referendumului, la votare au participat 1.144.261 alegători sau 39,78 la sută, ceea ce constituie mai mult de 1/3 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Pentru opțiunea PENTRU s-au expus 744.529 de alegători, iar pentru opțiunea CONTRA – 266.188 de alegători.

- pentru întrebarea "Sunteți pentru ca poporul să poată revoca (demite) deputații din funcție dacă nu își îndeplinesc corespunzător obligațiile lor?" supusă referendumului, la votare au participat 1.143.397 alegători sau 39,74 la sută, ceea ce constituie mai mult de 1/3 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. În acest caz, pentru opțiunea PENTRU s-au expus 808.266 de alegători, iar 202.497 de alegători au ales opțiunea CONTRA.

 

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load