Relațiile de colaborare moldo-ruse, puse în discuţie la preşedinţie

Relațiile de colaborare moldo-ruse, puse în discuţie la preşedinţie

Preşedintele ţării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov, notează Noi.md.


În cadrul discuției, cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii cu privire la consolidarea relațiilor de colaborare moldo-ruse, precum și despre situația politică din țara noastră.


"Am apreciat înalt întrevederea pe care am avut-o la Moscova cu Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kirill, exprimîndu-mi speranța că vizita Sanctității Sale în Moldova va avea loc pe parcursul anului curent. De asemenea, am vorbit despre marcarea Anului Republicii Moldova în Federația Rusă. Am subliniat că în acest sens este elaborat un plan complex de activități care include printre altele - participarea la Forumul economic din Sankt-Petersburg, organizarea în orașul Kostroma a Festivalului ”Zilele Moldovei”, a ”Zilei costumului național moldovenesc” la Voronej, a ”Festivalului Vinului” la Moscova în septembrie și multe altele", a declarat Igor Dodon.


Totodată, şeful statului l-a informat pe Oleg Vasneţov despre activitățile ce se desfășoară în republică, dedicate aniversării a 75-a de la eliberarea Moldovei de sub ocupația fascistă.


La fel, Igor Dodon a reiterat că Rusia a fost și va rămîne partenerul strategic al Republicii Moldova și va depune toate eforturile în vederea consolidării acestui parteneriat.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load