X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Procuratura Anticorupție explică de ce așa tîrziu a pus sechestru pe bunurile lui Șor

1 aug. 2019,, 10:30   Politică
3204 0

Timp de un an și cinci luni, Procuratura Anticorupție (PA) a tradus Raportul Kroll 2 și „a verificat și coroborat informațile” prin „probe administrate în cadrul cauzei penale”.

Astfel răspunde conducerea PA, întrebată de ZdG de ce a aplicat sechestre pe bunurile lui Ilan Șor și cele ale firmei „Finpar Invest” SRL, atribuită lui Vlad Plahotniuc, abia la sfîrșitul lunii iunie, curent, cînd cei doi plecaseră din țară, deși procurorii aveau documentele finale de la compania Kroll încă în martie 2018.

Despre faptul că în Raportul Kroll 2 figurează numele lui Vlad Plahotniuc și denumirile mai multor firme gestionate de acesta, a devenit cunoscut în spațiu public abia în iulie, curent, cînd liderul Partidului Nostru, Renato Usatî, a publicat părți noi ale Raportului Kroll 2, veridicitatea cărora însă nu a fost confirmată de nicio instituție de drept.

Prin răspunsul său, PA confirmă însă, pentru prima dată, că numele ÎCS „Finpar Invest” SRL se regăsește în ancheta companiei Kroll privind frauda bancară, dar și că a cunoscut despre aceasta încă acum un an și jumătate, cînd la guvernare se aflau democrații.

„Din considerentul că, concluziile formulate în raportul Kroll 2, au fost bazate inclusiv pe informații publice disponibile, organul de urmărire penală în perioada cuprinsă între recepționarea raportului și aplicarea măsurilor asiguratorii (sechestre) asupra bunurilor ÎCS „Finpar Invest” SRL și a altor companii cărora le-a fost atribuită calitate procesuală, a verificat și a coroborat informațile constatate în raport prin probe administrate in cadrul cauzei penale”, scrie Adrian Popenco, adjunct interimar al procurorului șef al PA.


Valoarea sechestrelor aplicate pe bunurile imobile, mobile și pe cota-parte din capitalul social al companiei ÎCS Finpar Invest SRL, potrivit PA, constituie 646 de milioane de lei.

Procurorii Anticorupție au pus sechestre pe bunurile Finpar Invest SRL la sfîrșit de iunie 2019, doar după ce PDM a cedat guvernarea, iar Vlad Plahotniuc a plecat peste hotare.În răspunsul pentru ZdG, PA mai precizează că între 25 iunie 2019-16 iulie 2019, a aplicat sechestre în valoare de 90,7 milioane de lei pe bunuri al cărui beneficiar efectiv este Ilan Șor.

Conform informațiilor verificate de ZdG, la 26 iunie, sub sechestru au fost puse celedouă apartamente, de 158, respectiv, 239 m.p., deținute de Ilan Șor pe str. Florica Niță din Chișinău. Totodată, cu o zi mai devreme, la 25 iunie, a fost aplicat sechestru pe bunurile companiei „DFM” SRL, gestionată de familia Șor, cea care administrează afacerile cu magazine „duty-free” de la punctele de trecere a frontierei, chiar dacă, cu cîteva zile mai devreme, aceasta, inclusiv magazinele, își schimbaseră proprietarii. Tot pe 26 iunie 2019, chiar în ziua în care se efectua aplicarea sechestrelor, casa de peste 600 m.p. din str. Lacului, în care locuia Ilan Șor, își schimbă proprietarul. Imobilul trece din proprietatea lui Ion Cojocaru, care activa în cadrul companiilor lui Șor, pe numele unui alt apropiat al fostului primar de Orhei, Serghei Trohin. Acesta are 30 de ani și face parte din cercul de apropiați ai lui Șor. Pe acest imobil, procurorii au aplicat sechestru abia la 16 iulie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?