COVID-19 în MOLDOVA

Președintele nu se va suspenda din funcție, declarație

Președintele nu se va suspenda din funcție, declarație

Șefului statului, Igor Dodon, nu se va suspenda din funcția pe care o deține pe perioada electorală, pînă la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.

Asta deoarece lege nu îl obligă să o facă, însă pe de altă parte, în calitate de președinte al țării are nu doar drepturi, ci și obligațiuni.Declarațiile au fost făcute de președintele Igor Dodon, în cadrul unei ediții speciale la Prime TV.

„Legea nu presupune că președintele, speakerul Parlamentului și premierul sînt obilgați să se supende pe perioada electorală. Funcția de președinte presupune nu doar drepturi, ci și obligațiuni, azi am semnat 15 legi aprobate de Parlament, doar președintele poate promulga legi”, a precizat Igor Dodon.


Acesta a explicat și de ce a decis să candideze independent și nu din partea PSRM, fiind lider neformal al formațiunii politice: „Legislația RM prevede foarte clar că președintele țării nu poate fi membru de partid. Președintele nu se poate implica în activitatea politică a unui partid. Pentru a exclude riscurile, inclusiv posibilele atacuri asupra rezultatelor alegerilor, am luat această decizie. Ceilalți președinți au avut aceste drepturi, doar în perioada mandatului lui Dodon s-a impus restricția. Niciun președinte de țară din 1991 încoace nu a avut restricția că nu poate fi membru de partid”.

Totodată, Igor Dodon susține că nu va face publicitate la televiziuni în campania electorală și nici nu va participa la dezbateri electorale, cel puțin pînă pe 1 noiembrie. Totodată, acesta a declarat că nu va utiliza bilboarduri și panouri în campanie, pentru a se promova și nici nu va utiliza automobilul de serviciu pentru a merge în teritoriu la întrevederi cu alegătorii.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load