X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

PDM-ul le scrie partenerilor din SUA că ACUM și PSRM fac jocurile Moscovei

11 iun. 2019,, 15:50   Politică
3189 3

Reprezentanții Partidului Democrat (PDM) ar promova în Statele Unite ale Americii (SUA), inclusiv prin intermediul ambasadoarei Republicii Moldova în SUA, Cristina Balan, un mesaj precum că deputații din Blocul ACUM și PSRM fac jocul Moscovei, prin crearea unei majorități parlamentare și investirea unui nou Guvern.

Declarația PDM-ului care este promovată în SUA a venit la adresa TV8 de la surse demne de încredere, care au rugat să le fie păstrat anonimatul.

„După trei luni de negocieri care au eșuat, practic peste noapte, ACUM și PSRM au făcut o înțelegere de a-și susține interesele unii altora și interesele Kremlinului, contrar prevederilor Constituției și, în cele din urmă, contrar voinței alegătorilor. În acțiunile lor de pe data de 8 iunie, care par să semene cu o preluare forțată a puterii, vedem aspecte tot mai profunde ale ilegalității și ale imoralității politice, care nu pot fi ignorate”, se menționează în mesajul PD-ului. În mesaj mai este specificat faptul că Igor Dodon s-ar fi implicat ilegal în aceste chestiuni pentru a promova agenda impusă de Rusia în schimbul banilor și că acesta a profitat de diletantismul celor din Blocul ACUM.

Democrații fac apel la partenerii externi ca aceștia să ia în considerații aceste aspecte, atunci cînd dau aprecieri la ceea ce se întîmplă acum în Republica Moldova, acțiuni pe care ei le numesc preluare a puterii.

În declarația promovată în SUA, cei din PD fac referire și la decizia CCM din 9 iunie, prin care Igor Dodon a fost suspendat temporar și preluarea atribuțiilor de către Pavel Filip, considerat de PDM premier în exercițiu. Democrații explică partenerilor din SUA că Filip a semnat și decretul de stabilire a alegerilor anticipate, după dizolvarea Parlamentului, pentru că „puterea stă în mîinile poporului”, și astfel va fi pus punct crizei politice.


De asemenea, PD-ul ar scrie partenerilor din SUA că Igor Dodon ar pregăti cu suportul Moscovei o intervenție militară în Republica Moldova, cum a fost tentativa eșuată a lui Victor Ianukovici în anul 2014, în Ucraina: „Doar că de această dată avem toate premisele să credem că lui Dodon i-ar putea reuși”. În aceste context în declarație se scrie că Dodon a petrecut noaptea între 8 spre 9 iunie la sediul Ambasadei Rusiei la Chișinău și a amintit de prezența trupelor rusești în regiunea transnistreană.

La final, PD cere partenerilor din SUA să adopte o poziție cu privire la ceea ce se întîmplă în Republica Moldova, luînd în considerație cele expuse în scrisoare, pentru a preveni denaturarea parcursului democratic al Republicii Moldova.

Mai jos puteți vedea declarația în întregime, în limba engleză. Menționăm că documentul atașat acestei știri nu este o copie a scrisorii ci reprezintă varianta integrală a textului declarației.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?