COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

PDM confirmă că Dodon și Chicu au participat la ședința de la Parlament

PDM confirmă că Dodon și Chicu au participat la ședința de la Parlament

Partidul Democrat din Moldova (PDM) a confirmat prezența lui Dodon și lui Chicu la ședința de la Parlament.

4 mai curent, într-un comunicat, PDM a anunțat că în cadrul întîlnirii au fost prezenți șeful statului și premierul R. Moldova, unde au discutat despre etapele ieșirii treptate din starea de urgență, transmite Știri.md.

„Oamenii revin la muncă, agenţii economici îşi reiau activitatea, iar şcolile rămîn închise pînă la începerea noului an şcolar.


Etapele ieşirii treptate din starea de urgenţă au fost discutate astăzi de către reprezentanţii celor 2 partide de guvernare cu premierul şi preşedintele ţării.

În cadrul întîlnirii, a fost menţionată importanţa măsurilor de protecţie în contextul ridicării restricţiilor şi reluării activităţii de business.

Starea de urgenţă se încheie, aşa cum a fost planificat, la 15 mai. Cu toate acestea, şcolile din ţară rămîn închise, iar elevii vor termina anul şcolar continuînd studiile la distanţă.

Părţile au făcut un schimb de opinii privind organizarea examenelor de Bacalaureat din acest an, urmînd ca o decizie în acest sens să fie anunţată de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării la mijlocul lunii mai.

Un alt subiect discutat a fost situaţia din agricultură, cauzată de seceta puternică din acest an. Reprezentanţii celor 2 partide parlamentare s-au pronunţat pentru o evaluare şi o analiză clară a situaţiei din acest sector şi au convenit că, în funcţie de pagube, Executivul va examina posibilitatea de a veni cu suport pentru agricultori.

Cele 2 formaţiuni au trecut în revistă priorităţile Guvernului şi Parlamentului în următoarele 2 săptămîni, dar şi după finalizarea stării de urgenţă”, se arată în comunicat.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load