PD nu exclude că o va susține pe Radu la următoarele alegerile locale

PD nu exclude că o va susține pe Radu la următoarele alegerile locale

Conducerea Partidul Democrat nu a luat, deocamdată, o decizie definitivă privind modul în care va participa la alegerile locale anticipate din Chișinău, comunică Noi.md.

Cu toate acestea, reprezentanții formațiunii nu exclud că PD nu va avea propriul candidat și că îi va acorda susținere Silviei Radu. Informația a fost făcută publică de purtătorul de cuvînt al partidului, Vitalei Gămurari.

„Examinăm situația creată, dat fiind faptul că vineri a fost depusă demisia. Președintele PD a solicitat organizațiilor teritoriale din municipiile Chișinău și Bălți să vadă real care este situația, și atunci ne vom expune clar. Vom avea o analiză într-o săptămînă. Vrem să vedem ce cred locuitorii orașului, care sînt așteptările lor. După analiză, ne vom expune”, a punctat Gămurari.

El nu a exclus că PD ar putea acorda sprijin politic actualului primar interimar, Silvia Radu, cu care formațiunea are pentru moment niște „relații corecte”.

„Care va fi poziția noastră ulterior, pe cine vom susține sau dacă vom înainta un candidat al nostru, veți afla ulterior. Nu pot nega, dar nici nu pot afirma dacă va fi Silvia Radu”, a conchis Vitalie Gămurari.

Recent, Silvia Radu a anunțat că ia în calcul posibilitatea participării la alegerile din capitală, care ar urma să aibă loc la 20 mai curent. Ea a mai declarat că, dacă va candida, o va face independent.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load