Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Ostalep: Nu trebuie să vă prefaceți că nu se întîmplă nimic

1 feb. 2018,, 18:00   Politică
8031 13

Semnarea Declarației de către șapte sate din Moldova privind unirea cu România trebuie să fie urmată de reacția întregii clase politice a țării, inclusiv a prim-ministrului și spicherului Parlamentului, precum și a societății.

Din cauza permisivității și incompetenței angajaților Serviciului Informații și Securitate (SIS), se creează un precedent periculos, și nu trebuie să ne prefacem că nu se întîmplă nimic.

Această opinie a fost exprimată de către directorul Institutului de Studii Diplomatice, Politice și Securitate, fostul viceministru de externe Valeriu Ostalep, la emisiunea „Problema principală cu Iulia Fiodorov” («Главный вопрос c Юлией Федоровой»), de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite NOI.md.

El a menționat că, în timp ce cei de la SIS „vînează tancuri rusești și diversioniști inexistenți, sub nasul lor, oamenii din sate semnează declarații, fie și simbolice, nule din punct de vedere juridic, privind unirea cu România“.

„Întrebare: Care va fi reacția dacă mîine întregul nord și întregul sud al țării vor semna declarații de aderare la Rusia? Gata? Împărțim țara în sate?”, se întreabă fostul viceministru de externe al Republicii Moldova.


El a reamintit că funcția SIS-ului este ca, prin metode speciale, operaționale să obțină informații anticipative, să știe dinainte ce se va întîmpla, să analizeze și să vină cu recomandări pentru clasa politică, liderii țării cu privire la modul de a evita eventualele amenințări.

„Voi nu sînteți anchetatori, nu sînteți decidenți, nu puteți decide cine este dușman și cine nu, ce e bine și ce e rău”, a declarat Valeriu Ostalep.

El consideră evident faptul că semnarea declarațiilor de către cele șapte sate din Moldova privind unirea lor cu România a fost organizată din exterior, existînd o idee născută nu în aceste sate, dar într-un alt loc, de către un anumit grup de persoane pentru un anumit scop, cu o finanțare concretă.

Ostalep a remarcat faptul că după acest lucru trebuie să urmeze reacția firească a întregii clase politice și a societății. „Principala pretenție este permisivitatea și crearea unui precedent. Ar trebui să existe norme clare și ușor de înțeles: dacă statul există în temeiul Constituției în anumite hotare, nu trebuie permise astfel de cazuri. Pentru ce atunci plătim serviciile speciale, pentru ce avem nevoie de SIS?”, a întrebat indignat fostul viceministru de externe.

Potrivit lui, semnarea Declarației privind unirea a șapte sate din Moldova cu România a fost inspirată din străinătate, din România, are loc tensionarea situației, dar partidele de dreapta și de centru-dreapta nu reacționează, tac din motive politice, nu doresc să-și piardă electoratul de dreapta înainte alegeri.

Ostalep consideră că autoritățile nu trebuie să se prefacă că nu se întîmplă nimic, pentru că situația este foarte gravă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?