Opinie: Usatîi a revenit în Moldova pentru a distruge acordul dintre ACUM și PSRM

Opinie: Usatîi a revenit în Moldova pentru a distruge acordul dintre ACUM și PSRM

Renato Usatîi s-a întors în Moldova pentru a distruge acordul dintre fosta opoziție de dreapta și de stînga reprezentat de blocul ACUM și a Partidului Socialiștilor, care au devenit astăzi coaliția parlamentară de guvernămînt, iar aceste acțiuni ale lui Usatîi în mod obiectiv este în avantajul Partidului Democrat, care a intrat în opoziție forțată.


Această opinie a fost exprimată de politologul Boris Șapovalov pe pagina sa de pe o rețea socială, transmite Noi.md.


El a menționat că revenirea neașteptată a lui Usatîi în Moldova imediat după fuga lui Plahotniuc, reținerea teatrală a lui Renato la frontieră, interogarea de la procuratură cu privire la corupție și apoi eliberarea peste cîteva ore cu schimbarea măsurii de suprimare, ne duce cu gîndul punerea în scenă a spectacolului "revenirea revoluționarului".


"Dar toată lumea știe că Renato Usatîi nu este un luptător, iar în vremuri grele el și-a părăsit camarazii de luptă de mai multe ori și a fugit peste hotare, de unde venea cu amenințări în principal, nu în adresa dictatorului-coordonator Plahotniuc, dar a președintelui Igor Dodon. Prima dată, Usatîi s-a întors în Moldova pentru alegerile locale din 2015 cu permisiunea lui Vlad Plahotniuc, a luat de la PSRM al doilea oraș ca mărime - Bălți și a slăbit foarte mult pozițiile socialiștilor în nordul țării. Șor cu partidul său fals s-a stabilit în acea perioadă la Orhei, iar deja în alegerile parlamentare a luat de la socialiști 7 mandate de deputat. Și acum Usatîi a intrat cu atîta îndrăzneală în Moldova știind că este dat în căutare în privința la două dosare? Așa, fără garanții că nu va fi băga la închisoare, a intrat în Moldova? Un curaj fără precedent pentru liderul "Partidului nostru", a spus Boris Șapovalov.
El a menționat, de asemenea, că există întrebări și în adresa procurorilor.


”Ei ce, tot atît de repede au îndrăznit și s-au declartat împotriva mașinii politice banditești și corupte de persecuție și suprimare, construite de-a lungul anilor? Singuri au decis să-l elibereze pe Usatîi? Nu cred! Da, Plahotniuc a fugit, dar asta nu înseamnă că Moldova a încetat să mai fie un "stat capturat". Pînă cînd în ministere, judecătorii, procuratură, armată, Curtea Constituțională, mass-media există oameni ai lui Plahotniuc, toate aceste instituții publice și private vor continua să îndeplinească voința stăpînului lor fugar, dar generos. Pentru moment, PDM se va preface că este o victimă - partidul de opoziție, holdingul lui Plahotniuc va face totul pentru a distruge alianța dintre ACUM și socialiști", a subliniat analistul politic.


Potrivit acestuia, mulți analiști politici, comentînd aceste evenimente, spun că Usatîi, folosind viitoarele alegeri locale, va încerca să distrugă acordul fragil dintre fosta opoziție de dreapta și stînga (ACUM și PSRM), care astăzi a devenit coaliția parlamentară de guvernămînt. Iar aceste acțiuni ale lui Usatîi în mod obiectiv este în avantajul Partidului Democrat, care a intrat în opoziție forțată.


"Din diverse regiuni ale republicii au venit informații interesante precum că organizațiile locale ale PDM au anunțat că ”Partidul Nostru” trebuie sprijinit. Se pare că democrații vor fuziona partidul Șor, deoarece noul guvern este hotărît să se ocupe de toți cei care au participat la furtul miliardului de dolari din sistemul bancar din Moldova. Iar Ilan Șor este primul pe lista organizatorilor și complicilor la "furtul secolului". Fără el și banii lui, partidul care-i poartă numele se va destrăma. Astfel democrații caută un partener de afaceri politic junior pentru a ataca coaliția PSRM - ACUM. Candidatura "balabol-ului" este cea mai potrivită pentru acest rol", a menționat Boris Șapovalov.


Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load