X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Opinie: Cea mai potrivită formulă este înaintarea unui Guvern tehnocrat de către șeful statului

13 noi. 2019,, 09:01   Politică
2990 1

Consilierul președintelui Parlamentului, Fadei Nagacevschi, este de părere că cea mai potrivită formulă pentru situația formată după căderea Guvernului condus de Maia Sandu este înaintarea unui executiv tehnocrat de către președintele Igor Dodon, transmite ipn.md.

„Peste un an avem alegeri prezidențiale. În situații de criză, în multe cazuri se formează Guverne de criză sau tehnocrate cînd miniștrii nu sînt asociați cu partidele și lucrează în regim „de pompieri”. Toți partenerii de dezvoltare ne spun că reforma justiției trebuie să continue și acest Guvern va trebui să-și asume reforma justiției, nu pur și simplu să asigure securitatea pînă la alegeri”, a menționat Fadei Nagacevschi în cadrul unei ediții speciale la NTV Moldova.

Fostul viceprim-ministru Alexandru Muravschi spune că viitorul Guvern va fi votat foarte rapid, indiferent dacă va fi sau nu tehnocrat și nimeni dintre partidele politice nu va recurge la alegeri parlamentare anticipate. În plus, socialiștii cu democrații nu vor face niciun fel de coaliție la nivel oficial, nu vor semna niciun acord, dar PDM pur și simplu va vota pentru inițiativele PSRM. „Indiferent dacă va fi tehnocrat sau nu, acesta va fi un Guvern care va lucra pînă la următoarele alegeri parlamentare”, este de părere Alexandru Muravschi. Potrivit lui, următorul executiv va fi format rapid pentru ca să nu fie criticați socialiștii și democrații că au demis Guvernul Sandu și nu sînt în stare să formeze unul nou. Totodată, în opinia lui, deputații din blocul ACUM vor constitui o opoziție dură în Parlament.

În opinia lui Alexandru Muravschi, șansele creării unei noi coaliții dintre Partidul Socialiștilor și blocul ACUM sînt nule.

Comentatorul politic Corneliu Ciurea este de părere, la fel, că va fi formată o majoritate dintre socialiști și democrați, dar fără ca aceștia să-și oficializeze prin semnături colaborarea. În opinia lui, este absolut normal ca partidul cu cele mai multe mandate în Parlament să-și asume guvernarea. De asemenea, comentatorul susține că în cea mai dificilă situație se află acum unul dintre liderii blocului ACUM, Andrei Năstase, care a rămas și fără funcția de deputat, și fără funcția de ministru, iar alți membri de partid sînt destul de vizibili în spațiul public.

Cabinetul de miniștri în frunte cu premierul Maia Sandu a fost demis ieri, 12 noiembrie, în plenul Parlamentului. Moțiunea de cenzură înaintă de fracțiunea Partidului Socialiștilor a fost votată de 63 de deputați ai PSRM și ai Partidului Democrat. Parlamentarii din fracțiunea Partidului Șor s-au abținut de la vot, iar cei din Blocul ACUM au votat împotrivă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?