TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

O consilieră PAS a trecut la Partidul Democrat

O consilieră PAS a trecut la Partidul Democrat

Schimb de majoritate în consiliul orășenesc Nisporeni, unde pînă ieri, puterea decizională aparținea unei alianțe formate din reprezentanții Blocului ACUM și patru aleși locali din alte partide.

După ce consiliera Svetlana Baraboi a anunțat că părăsește PAS și trece la democrați, ultimii au devenit majoritari în consiliu. Concidență sau nu, în aceeași zi, Baraboi a fost numită de PD în funcția de membră a consiliului de administrare al Apă Canal Nisporeni.


Consiliul orășenesc Nisporeni este format din 23 de consilieri. Pînă ieri, majoritatea o deținea o alianță formată din 12 aleși locali: 4 din PAS (printre care și Svetlana Baraboi), 4 din Platforma DA și cîte unul de la PSRM, PCRM, PUN și un consilier independent. Democrații erau în minoritate, fiind reprezentanți de 11 consilieri. Ecuația s-a schimbat, însă, odată cu aderarea Svetlanei Baraboi la PD.

Colegii de fracțiune spun că nu s-au așteptat la un asemenea pas, deși suspectau acest lucru. „A anunțat că iese din PAS, dar a spus că rămîne în Consiliul orășenesc. Doamna s-a vrut în consiliul de administrare al Apă Canal Nisporeni, iar numirea ei a fost votată tot ieri, la pachet cu alte decizii. Au înaintat și un proiect de decizie, pe care l-a votat și doamna, conform căruia, ședințele să nu poată fi filmate. Motivele ieșirii din fracțiune au fost că noi am ascuns ceva de ea, ceea ce nu este adevărat”, a declarat pentru Unimedia consilierul PAS din Nisporeni Dan Negel.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load