X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Numele căror deputați apar în raportul Kroll 2?

4 iul. 2019,, 14:09   Politică
6696 6

Jumătate din fracțiunea Partidului ȘOR din actuala componență a Parlamentului figurează în raportul Kroll 2, făcut public astăzi de membrii comisiei parlamentare care anchetează frauda bancară. Este vorba despre omul de afaceri cu o reputație dubioasă, Ilan Șor, protejata sa Marina Tauber și Reghina Apostolova.

De asemenea, în raport apare și numele deputatului independent, ales pe una dintre circumscripțiile din regiunea transnistreană, Viorel Melnic.

Numele celor patru actuali parlamentari apar și în primul raport al companiei Kroll.

De menționat că, totuși, lista beneficiarilor finali ai fraudei bancare nu a fost publicată. Aceasta se află la Procuratura Anticorupție, iar conducerea Procuraturii spune că o va transmite comisiei de anchetă doar dacă vor avea acordul celor de la Kroll.

Raportul Kroll 2 a fost publicat astăzi, la amiază. Decizia de a fi publicat cel de-al doilea raport al companiei Kroll a fost luată ieri, la ședința comisiei parlamentare care investighează frauda bancară.


Conducerea Procuraturii Generale este de părere că publicarea raportului ar putea prejudicia mersul anchetei desfășurată de oamenii legii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?