COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Noul Prim-ministru, Ion Chicu, a fost prezentat angajaților Cancelariei de Stat

Noul Prim-ministru, Ion Chicu, a fost prezentat angajaților Cancelariei de Stat

Noul Prim-ministru învestit, Ion Chicu, a fost prezentat angajaților Cancelariei de Stat de către Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, scrie Noi.md.

Șeful statului i-a urat succese Premierului în noua sa funcție și a dat asigurări că dânsul este un profesionist adevărat, care cunoaște cum funcționează procesele în cadrul aparatului administrativ al țării, datorită experienței vaste în domeniu.

„Eu sînt ferm convins că începînd cu ziua de azi veți avea suport suplimentar în ceea ce ține de activitatea dumneavoastră. Vă urez succese și o colaborare eficientă, deoarece așteptările sunt foarte mari din partea societății, a Președintelui, dar și a Parlamentului. Cu un asemenea Prim-ministru vom depăși toate provocările. Vreau să vă asigur, că în Cancelaria de Stat nu se va face politică, politicienii vin și se duc, dar profesioniștii trebuie să rămână”, a precizat Igor Dodon.


La rîndul său, noul Prim-ministru a mulțumit pentru încrederea acordată și a apreciat rolul Cancelariei de Stat în elaborarea politicilor publice, îndemnând angajații să-și continue activitatea cu dedicație și profesionalism.

„Sînt sigur că în componența actuală vom face față lucrurilor. Vă asigur, că acesta este un Guvern tehnocrat, ne vom axa, exclusiv, pe acțiuni menite să îmbunătățească viața cetățenilor și vom promova politici eficiente și, indubitabil, vom reuși dacă ne ținem de aceste principii: pentru țară, devotați, cu disciplină și profesionalism”, a punctat noul Șef al Guvernului.

Guvernul condus de Ion Chicu a fost învestit cu votul de încredere al Legislativului. Pentru noul Executiv au votat 62 de deputați. Anterior, Ion Chicu a fost membru al Consiliului de Administrație al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. Ulterior, a activat în calitate de Ministru al Finanțelor, în Guvernul Filip, după care a fost numit în funcția de consilier prezidențial pe domeniul finanțelor publice.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load